Trăia cândva demult un samurai. Avea acesta un grup de ucenici pe care îi invăța arta înțelepciunii și meseria de luptător. Odata, in timpul unei lecții, veni la el un tanar luptător, vestit prin cruzimea si impertinența sa.
Tactica sa preferată era metoda provocării: il ofensa pe adversar, acela iși ieșea din fire, accepta provocarea, dar fiind copleșit de furie, făcea o greșala după alta si pierdea lupta.
Așa se întâmplă și de această dată: Luptatorul aruncă câteva ofense în adresa samuraiului și începu să urmărească reacția. Dar acela, fără a-i da vreo atentie, continuă lecția. Așa se intamplă de vreo câteva ori. Când samuraiul nu a reacționat în nici un fel și cea de-a treia oara, luptătorul se îndepărtă înfocat.
Ucenicii urmăreau cu atenție și interes acest proces. După ce luptătorul plecase, unul dintre ei nu se mai reținu și întrebă:
– Învățătorule, de ce i-ați suportat insultele? Trebuia să-l chemați la luptă!
La care samuraiul înțelept răspunse:
– Când vi se aduce un dar, iar voi nu îl acceptați, cui îi aparține acesta?
– Stăpanului anterior, – răspunseră ucenicii.
– La fel e și cu invidia, ura și ofensele. Atâta timp cât nu le accepți, ele aparțin celui ce le-a adus.
