Ce mănânci, ce bei şi ce porţi pe caniculă. Iată câteva sfaturi

Când căldura devine insuportabilă, organismul poate să cedeze în orice secundă. Ca să te fereşti de probleme, îţi spunem ce trebuie să bei, ce så månânci şi cum să te îmbraci atunci când soarele arde cu putere. 

Ceaiul de mentă şi cel verde au efect răcoritor

Sunt ideale ceaiul de mentă şi cel verde, băute călduţe, nu reci şi nici fierbinţi. Cel mai bine se consumă cu lămâie stoarsă. În schimb, ceaiul negru stimulează eliminarea apei din organism, iar cofeina te face să transpiri şi mai mult, pentru că stimulează circulaţia. 

Bea maximum o cană de cafea pe zi, de preferinţă fără cofeină, şi renunţă la espresso.

Apa minerală, cea mai bună alegere

Optimă la aceste temperaturi este apa minerală, bogată în sodiu (mai mult de 100 mg de sodiu pe litru). Cea de la robinet nu e indicată, pentru că nu conţine minerale. Totuşi, dacă nu ai altă posibilitate, combin-o cu suc de mere.

Este foarte important ca apa să nu conţină zahăr, dacă vrei să-ţi domolească setea, şi să aibă 20 de grade. Servită cu gheaţă, îţi încălzeşte organismul, deoarece stomacul transmite semnalul că e “prea frig”, iar în consecinţă corpul se încălzeşte şi vei începe imediat să transpiri. 

Berea e permisă, dar trebuie consumată moderat

Consumul băuturilor alcoolice este discutabil, deoarece favorizează transpiraţia. Totuşi, berea este permisă, însă trebuie consumată cu moderaţie. Chiar şi vinul, băut în cantităţi mici şi nu “îndoit” cu apă, este recomandat. Stai departe de alcoolul puternic şi de tărie – coniac, vodcă sau rom.

Evită limonada şi răcoritoarele acidulate

Nu sunt recomandate limonada şi băuturile acidulate, pentru că au zahăr, multe calorii şi produc transpiraţie abundentă, dar nici sucurile de fructe, deoarece conţin fructoză, nerecomandată pe căldură.

Şi laptele trebuie evitat, pentru că nu îţi stinge setea. Este gras şi de la el vei transpira foarte mult.

Băuturile cu efect energizant nu sunt recomandate deloc, pentru că au prea multe calorii şi cofeină, provoacă transpiraţie şi îţi stimulează exagerat circulaţia.

Alimentele ideale pentru vremea călduroasă

Mâncărurile bogate în cereale sunt bune vara, deoarece oferă corpului un aport foarte bun de calciu şi magneziu. Tocmai de aceea, pâinea cu cereale este indicată pentru perioadele călduroase.

Mâncărurile picante sunt şi ele bune atunci când temperaturile sunt ridicate, deoarece ajută la transpiraţia corpului, de fapt metoda prin care acesta îşi menţine un nivel optim din punct de vedere al căldurii.

Alte mâncăruri ce trebuie evitate vara sunt cele bogate în proteine şi grăsimi, deoarece corpul va avea mai mult de lucru pentru a le putea digera. Acest lucru înseamnă că produsele alimentare dulci, dar şi cele bogate în carne trebuie evitate.

Așadar, optează pentru fructe: pepeni verzi și galbeni, pere, mere, căpșuni, mango, smochine etc.; legume: roșii, castraveți, dovlecei, ardei, vinete, ciuperci, conopidă, fasole verde etc.; cereale integrale, orez, pâine neagră cu semințe etc. 

Poartă haine deschise la culoare

Când afară sunt 36°C la umbră, la nivelul asfaltului se pot înregistra şi 60°C. Dacă eşti nevoită să mergi pe jos, hainele şi lenjeria din bumbac sunt cele mai recomandate. Acestea absorb transpiraţia şi previn mirosurile neplăcute. Culorile luminoase, cremul, galbenul, movul sau vernilul sunt cele mai potrivite, pentru că radiaţia solară nu este simţită la fel de puternic ca atunci când porţi nuanţe închise.

Singurele inconveniente atunci când te îmbraci în culori deschise sunt petele de transpiraţie care îţi îngălbenesc hainele.

Iată cum scoţi petele de transpiraţie

Un truc sigur pentru îndepărtarea acestor pete este să tamponezi zonele murdare cu puţin oţet diluat cu apă, apoi să freci cu bicarbonat. Vei preveni astfel şi reapariţia lor.

Sursa