„Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte.” Este cea mai frumoasă vorbă pe care eu am auzit-o în ultimii ani. Rămâneți cu gândul ăsta. Luați-l cu voi în fiecare zi și amintiți-vă de el în fiecare clipă atunci când trebuie să dați un verdict. „Te iartă mama”, „Te iartă tata” pot să fie uneori cele mai așteptate cuvinte pe care un copil, indiferent de vârsta lui, speră să le audă din gura unui părinte.
“Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte…” E nouă credința asta? Pentru că, din păcate, generația părințiilor noștri nu cred că au auzit asta prea des…
Oare câți dintre părinții noștri au aflat de la preoții lor că trebuie să-și ierte copiii. Indiferent de faptele lor. Că dacă societatea îi poate pedepsi, dacă străinii îi pot penaliza, dacă legea îi „arde”, părintele este cel care trebuie să-i dea iertarea, indiferent de mărimea greșelii făcute.
Părintele este singurul care nu are dreptul să se transforme în judecător și este singurul care are dreptul să fie iertător. Toți ceilalți analizează, judecă, dau verdicte și sentințe. Din gura unui părinte însă trebuie să se audă o singură sentință definitivă și irevocabilă: EȘTI IERTAT!
Așadar nu uitați…fiți alături de ei când le este cel ma greu. Sprijiniți-i, ajutați-i cu vorba buna, încurajați-i să fie puternici când dau de greu și mi ales, ftți alături de ei când greșesc. În spatele unei greșeli se ascunde întotdeauna regretul si dorința ca să fie totuși cineva alături de tine. Si cine este mai potrivit dacă nu părinții?
„Nu pot copiii să greșească atât cât pot părinții să ierte.” Doamne, ce misiune frumoasă mi-ai dat. Mulțumesc!
