Ce alimente să consumi când începi să uiți. Plante care stimulează memoria

Ce-alimente-să-consumi-când-începi-să-uiți.-Plante-care-stimulează-memoria.

Nu, acest articol nu este despre medicamente care să îți stimuleze memoria. Poate că nu știai, dar cam același lucru îl pot face o serie de plante. Și nu numai plante ci și alimente. Unele la care nici nu te-ai fi gândit, pentru că sunt aproape… banale. Află care!

Plamte benefice memoriei

 

Ginseng – ajută funcţia cerebrală, prin creşterea fluxului sanguin la nivelul creierului, care, la rândul său, asigură o mai bună oxigenare şi un aport mai mare de nurienţi. Nu numai că ajută memoria, dar crește şi capacitatea de concentrare.

Pelin – există două tipuri de pelin utilizate în medicina naturistă: pelinul comun (Artemisia vulgaris) şi copacul pelin (Artemisia absinthium). În timp ce copacul-pelin este utilizat în realizarea unor băuturi, cel comun este folosit pentru stimularea memoriei.

Mentă – este utilă atunci când te afli într-o stare de oboseală cauzată de stres sau de epuizare mentală. Cercetătorii italieni au descoperit că frunzele de mentă conţin o multitudine de compuşi chimici care inhibă centrele de agresivitate din creier. Deşi efectul calmant este imediat, eficienţa maximă este atinsă numai după o cură cu mentă de cel puţin 12 zile, sub formă de ceai, de ulei esențial sau ca și condiment.

Ceai verde – bogat în polifenoli și antioxidanți, ceaiul verde ajută atât memoria cât și capacitatea de concentrare. Însă vedetă absolută este L-theanina, un aminoacid care poate crește frecvența undelor alfa din creier și a unor neurotransmițători. Efectul asupra ta? Reducerea anxietății și inducerea unei stări de relaxare. Ce poate fi mai grozav?

Ce alimente să consumi când începi să uiți

În afara plantelor sus enumerate, există și o serie de alimente al căror consum este benefic creierului și memoriei. În fruntea listei stau peștii grași, respectiv somonul, păstrăvul și sardinele. Un consum de acizi grași Omega-3 reprezintă o alegere excelentă în prevenirea instalării depresiei și încetinirea declinului mental caracteristic vârstei a treia (boala Alzheimer).

Bogate în vitaminele B6 și B12, folat și colină, ouăle sunt o altă sursă de substanțe nutritive ce contribuie la menținerea sănătății creierului. Antioxidanții din afine acționează atât împotriva stresului oxidativ cât și împotriva inflamației, ambele fiind vinovate de îmbătrânirea creierului. Și nu în ultimul rând, nucile, portocalele, semințele de dovleac, broccoli și ciocolata neagră ar trebui și ele incluse în dietă dacă vrei să ai o memorie… brici!

Sursa

Mai citeste si: