Cati bani sunt de ajuns?

Cati bani sunt de ajuns?

Uite o întrebare la care m-am tot gândit în ultima perioadă.. Cât este suficient?

În momentul de față în lume sunt 36.8 triliarde de dolari. Ce ai face dacă într-o dimineață te-ai trezi și ai vedea că toți acești bani se află în contul tău, având acces la toate bijuteriile, mâncărurile, electronicele și casele pe care ți le dorești, dar nu mai există nimeni pe pământ?

Nu ai putea face mare lucru pentru că în acel moment banii nu ar mai valora nimic. Ei și-ar pierde rolul, devenind chiar gunoi.

Cu toate că în acest scenariu ei nu ar mai valora nimic, în viață reală, aceștia au puterea de a ne oferi toate lucrurile de care avem nevoie.

Banii ne oferă șansa de a avea o casă, o mașină, mobila dorită, chiar și o a doua casă, precum și șansa de a ne bucura de ieșiri în oraș, întâlniri, vacanțe, precum și alte lucruri plăcute.

Cursa de a câștiga din ce în ce mai mult

Cu toate că banii sunt importanți, încă de la cele mai mici vârste suntem învățați că banii reprezintă soluția la orice în viață, cu toate că lucrurile nu stau chiar așa.

Suntem într-o cursa subconștientă de a câștiga din ce în ce mai mulți bani fără a vedea un anumit obiectiv.

Trebuie să ții cont că lucrurile sunt însă destul de limitate pentru că există un număr finit de mâncăruri pe care să-l încerci, un număr limitat de vacanțe în care să mergi, de case în care să locuiești, de mașini pe care să le conduci, precum și de obiecte de care să te bucuri.

Fiecare persoană are nevoie de un număr finit de bani pentru a se bucura de o viață fericită, de aceea trebuie să te gândeșți și tu la suma de care ai nevoie pentru a avea parte de viața pe care o dorești.

Ideea este că chiar și cu o suma mai mică de bani, poți duce o viață foarte fericită, în care să nu te limitezi în nici un fel.

De la un punct încolo, orice avere acumulată în plus nu îți va mai aduce nici un fel de bucurie în plus și nu îți va mai putea face viața mai bună.

Deci, care este rolul banilor în viața ta?

Trebuie să te gândești la câți bani va trebui să acumulezi, astfel încât să fii satisfăcut de viața ta. Ești într-o cursa fără un obiectiv clar sau știi exact de câți bani ai nevoie pentru a avea o viață cât mai plăcută?

Dacă te gândești la o suma exactă de bani, ar trebui în primul rând să analizezi lucrurile care sunt într-adevăr importante pentru ține. De exemplu, poate că dacă vei lucra până la miezul nopții, nu te vei mai putea trezi prea devreme pentru a face sport și poate vei dori să schimbi asta.

De asemenea, dacă lucrezi într-un oraș și stai departe de familie pentru mult timp, înseamnă că vei petrece mai puțin timp alături de cei dragi sau dacă renunți la o vacanță pentru a avea mai mulți bani, vei pierde șansa de a-ți crea niște amintiri cât mai plăcute.

Există mai multe exemple de acest fel, dar după cum poți vedea, banii nu sunt mereu totul, de aceea trebuie să-ți stabilești clar ceea ce-ți dorești.

1000x cheltuielile lunare

Știind care sunt cheltuielile lunare și făcând un calcul simplu, se poate ajunge la concluzia că pentru a trăi la fel timp de 30 de ani, va trebui să pui deoparte cam 400-500x cheltuielile tale lunare, astfel încât să poți trăi fără probleme încă 30 de ani bazându-te pe aceste cheltuieli.

Mergând în aceeași idee și ținând cont de același calcul, pentru a trăi exact la fel, dar pentru 60 de ani, a-ți pune deoparte 1000x cheltuielile ar putea fi un obiectiv spre care să aspiri și astfel ai putea fi asigurat toată viață.

Calculele acestea sunt mai mult făcute pentru a-ți crea o idee generală pentru că în timp cheltuielile au tendința de a crește, mai ales când intră în viața ta și o familie.

Un lucru pe care trebuie să-l știi, este importanța banilor în viața ta. Deși nu sunt mulți oamenii care lucrează pentru a-și atinge independența financiară, sunt și unii care își doresc acest lucru și au în vedere toate aceste lucruri. Asigura-te așadar că ai idee despre suma de care ai nevoie pentru a fi „de ajuns” pentru tine.

Independență financiară sau Libertate financiară

Este un lucru la care eu lucrez. Independent financiar pot spune că am ajuns. Pot trăi în România din investițiile realizate fără prea multe probleme chiar daca jobul meu activ ar putea avea de suferit.

Obiectivul este libertatea financiară astfel încât să-mi ofere nu doar o stabilitate ci și un nivel de trai foarte bun de supravețuire.

Dar totuși, acestea sunt doar obiective (importante ce e drept), dar nu despre asta este vorba.

Banii sunt importanți, dar nu cei mai importanți. Am obiective financiare, dar cel mai important este să-ți realizezi și obiective personale sau obiective care nu au legătură cu banii.

Viața de familie, este, după părerea mea, cea mai importantă, mai presus de tot.

Concluzie

Banii sunt foarte importanți, aceștia aducând un sentiment de siguranță și făcându-ne mult mai puternici în deciziile pe care le luăm.

A câștiga mai mulți bani este un lucru binevenit, pe care oricine și-l dorește, dar cu toate acestea trebuie să te gândeșți care este suma de bani către care aspiri, iar în funcție de aceasta suma de bani să-ți stabilești modul cum vei ajunge să o atingi.

E bine să lucrăm cu spor pentru bani, dar să știi că totul trebuie analizat și trebuie să găsim un echilibru între bani și viața noastră… Pentru că NU TOTUL SE REZUMĂ la bani.

Sursa

Citeste si: