5 mituri despre viaţă, care ne amărăsc existenţa

Trăieşti fără griji până într-o bună zi, când îţi dai seama că jumătate din convingerile şi viziunile tale de fapt nu-ţi aparţin, ci sunt impuse din afară. Adesea este vorba despre opinia celor din jur despre faptul ce e bine şi ce-i rău. Criterii care să te facă să trăieşti „ca toţi ceilalţi”. Absorbim aceste convingeri din atmosferă. De-a lungul vieţii le îmbibăm, le citim de undeva, le auzim sau le găsim o confirmare ici-colo… şi treptat începem să credem în aceste lucruri, iar ele devin parte a vieţii noastre. Asta cu toate că ele nu sunt o axiomă şi fiecare trebuie să se conducă de propriul adevăr. Singura axiomă de care ar fi bine să te ghidezi este cea că nu există nicio axiomă în lume, cu excepţia celor ce ţin de ştiinţele exacte.

Aşadar, să facem o trecere în revistă a „adevărurilor” incontestabile, acceptate în societate şi urmate de toţi, care nu sunt ca atare.

Viaţa/familia/relaţiile/serviciul altora sunt minunate

Aceasta este o iluzie. La fel ca şi paginile „prietenilor” de pe reţelele de socializare. Iată un exemplu simplu: încearcă să te uiţi la viaţa ta prin prisma vecinului. Sau a unui om care nu te cunoaşte prea bine. Sau a unui coleg de serviciu. Cum pari în ochii lor? Ştiu ce gânduri te frământă înainte de culcare? Îţi ştiu temerile, pe care le depăşeşti zi de zi? Ştiu prin ce greutăţi ai trecut pentru a obţine cele mai simple lucruri – acoperişul deasupra capului, mâncarea pe masă, căldură şi siguranţă? Cine poate să le ştie în afară de tine? Nimeni. La fel nici tu nu poţi şti ce se ascunde în spatele succesului şi vieţii aparent fericite a celor din jur. Crede-mă, viaţa oricui are o latură umbrită. Dar puţin sunt cei, care ar afişa-o, iată de ce vedem doar partea frumoasă şi lustruită a monedei.

CONCLUZIA: Dacă ai suficient timp şi forţe ca să te gândeşti la bunăstarea altora, probabil iroseşti tipul şi forţele în zadar sau nu le-ai canalizat pe făgaş constructiv. Fă ceva util. Fă ceva cu viaţa ta pentru a o îmbunătăţi, lasă viaţa străină pe seama altora.

Omul este singuratic fără relaţii

Cine a trecut printr-o despărţire va fi de acord cu mine, iar cine nu ştie ce este aceasta pur şi simplu credeţi-mă pe cuvânt. Există un adevăr simplu: nu există singurătate mai apăsătoare, decât atunci când te simţi singur alături de cineva.

Singurătatea este un sentiment. El nu are nimic în comun cu numărul de oameni din jurul tău. Omul poate fi singur, dar nu şi singuratic. Şi dimpotrivă, se poate afla într-o relaţie, dar în suflet s-ar putea să-i domnească un sentiment profund de singurătate apăsătoare.

Sentimentul de singurătate vine nu ca o consecinţă a lipsei de oameni în viaţa noastră, ci atunci când nu te regăseşti în sine însuşi. Când omul pierde contactul cu sine, când nu se mai iubeşte, nu se respectă, când se plictiseşte cu sine însuşi… cel mai probabil va fi la fel de singuratic alături de alţi oameni, indiferent de profunzimea relaţiei cu ei.

CONCLUZIA: Restabileşte contactul tine însuţi! Or el a existat cândva, nu-i aşa? În copilărie, îţi aduci aminte? Unde a dispărut? Abia după ce-l vei restabili nu vei mai fi singuratic.

A fi puternic înseamnă să nu arăţi că eşti rănit

Totodată, să nu arăţi că-ţi pasă. Trăim în epoca indiferenţei totale. Şi a egoismului. Toţi sunt axaţi pe sine într-atât de mult, încât a devenit o ruşine să-ţi manifeşti sentimente omeneşti. De fapt şi cei puternici se simt răniţi uneori. Puterea lor nu se rezumă la faptul că ei nu ştiu ce înseamnă durerea sau nu şi-o exteriorizează. Puterea lor constă în faptul că ei pot accepta durerea, aceasta nu-i macină din interior, ci o depăşesc, după care îşi continuă viaţa cu noi forţe. Iar uneori o iau de la capăt.

CONCLUZIA: Nu-ţi fie teamă să-ţi exteriorizezi sentimentele, să plângi, să ceri ajutor sau să vorbeşti despre faptul că nu te simţi bine. Aceasta nu te face mai vulnerabil. În schimb astfel s-ar putea să plece din viaţa ta oamenii, care nu sunt gata să te accepte aşa cum eşti. Anume de asta ne e frică de fapt, că nu vom fi acceptaţi aşa cum suntem. Da, s-ar putea să-ţi iei rămas bun de la cineva. Dar oare asta nu e bine, oare nu poţi fi aşa cum eşti?

Există „minciună nobilă”, care „face bine”

Mă refer la minciuna laşă, când e mai simplu să spui „da”, decât să spui „nu”. Când e mai simplu să minţi zicând „arăţi minunat!”, când de fapt nu este aşa. Când aducem cuvinte de mulţumire, când de fapt nu suntem recunoscători. Când spunem că iubim, când este incomod să nu o spui ca răspuns la o declaraţie de dragoste. Când ne trădăm pe noi înşine în exprimarea sentimentelor, a opiniei, când ne trădăm în faptele noastre.

CONCLUZIA: Spune doar ceea ce vrei să spui de fapt, ci nu ceea ce vor să audă cei din jur. Fă doar ceea ce vrei să faci, dar nu ceea ce aşteaptă alţii. Fii sincer cu tine însuţi. Învaţă-te să te asculţi şi să te auzi.

Vei fi fericit când vei obţine una sau alta

Este un mit nespus de periculos, o cale sigură spre dezamăgire. Dacă omul consideră că fericirea lui constă în anumite lucruri, oameni sau scopuri, că doar trebuie să mai aştepte niţel, să depună puţin efort şi îşi va atinge scopul, atunci îi este sortit să trăiască cu un sentiment continuu de nemulţumire, având parte doar de crâmpeie de fericire efemeră, care inevitabil vor duce la dezamăgire. Or efortul şi lipsurile prin care a trecut până la atingerea scopului nu se compară cu acea clipă de fericire pe care a încercat-o la sfârşit de cale.

CONCLUZIA: Fericirea este presărată de-a lungul drumului spre orice scop pe care ţi l-ai trasat! Este important de a învăţa (da-da, aceasta este o obişnuinţă pe care trebuie s-o deprindem!) să găsim fericirea, încotro nu ne-am duce. Să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Bucură-te că ai un scop şi poţi face ceva pentru a-l atinge. Sau ai un vis şi poţi visa. Şi este o nouă zi, în care se găseşte loc şi pentru vis, şi pentru scopuri. Şi toate acestea se întâmplă cu tine. Iar la final, s-ar putea să ai parte de o recompensă pentru calea pe care ai parcurs-o!

Sursa

Mai citeste si: