Mic dejun în stil englezesc: ouă Benedict

Cum sa prepari cele mai bune oua scrambled

Micul dejun perfect trebuie să conțină proteine, carbohidrați, legume și fructe, să îți asigure cantitatea necesară zilnică de fibre și să îți dea energie. În același timp, o rețetă de mic dejun trebuie să fie ușor de preparat, delicioasă și să arate foarte bine pentru ca tu să-ți începi ziua cu un zâmbet. Iată mai jos cum să prepari un mic dejun cu ouă Benedict!

Ingrediente:

  • 8 ouă
  • 1 linguriță de zeamă de lămâie
  • 8 felii subțiri de șuncă de curcan(sau bacon)
  • 8 felii de pâine integrală prăjită
  • 2 lingurițe de unt sau margarină dietetică
  • legume proaspete: ceapă, ardei, roșii, sparanghel etc.

Pentru sos:

  • 2 gălbenușuri de ou
  • un vârf de linguriță de muștar
  • zeamă de lămâie
  • sare
  • puțin unt
  • sos iute sau puțin chili

Preparare:

Prepară sosul olandez astfel: în blender se pun gălbenușurile de ou, muștarul, zeama de lămâie după gust, sare și sos iute sau chili și se amestecă 5 secunde. Topește untul la microunde timp de 1 minut. Toarnă untul fierbinte în blender și amestecă sosul la viteza maximă. Păstrează sosul cald până prepari ouăle, punând blenderul într-un vas cu apă caldă.

Fierbe apa într-o tavă întinsă, adăugând în ea puțină zeamă de lămâie (nu va afecta gustul, ci doar vă ajuta să nu se împrăștie ouăle). Sparge ouăle într-un bol și apoi pune-le pe rând în apă fierbinte. Lasă-le pe foc mic timp de 20 minute, până când albușul devine opac dar gălbenușurile sunt încă moi.

Scoate ouăle gata făcute cu o paletă de metal sau lemn pe o farfurie. Șunca de curcan se poate prăji ușor sau o poți lăsa proaspătă. Prăjește feliile de pâine integrală.

Pregătește farfuriile pentru micul dejun: pune câte o felie de pâine prăjită, câte o felie subțire de șuncă de curcan și un ou. Toarnă puțin sos olandez pe deasupra și servește imediat, cu legume proaspete alături.

Sursa

Citeste si: