Medic japonez, 105 ani: „Doamnelor, încetați să mai țineți diete și să dormiți mereu. Iată ce trebuie să faceți pentru a trăi mai mult!”

medic japonez

Întotdeauna am avut un mare respect față de Japonia, de oamenii care trăiesc acolo. Dr. Shigeaki Hinohara este un exemplu de om minunat, care m-a impresionat foarte tare.
A trăit 105 ani și a lucrat într-o clinică până în ultima zi din viața lui. Un om atât de înțelept nu am prea văzut. Sfaturile doctorului Hinoharasunt atât de importante pentru viața noastră.Iată sfaturile acestui doctor extraordinar despre longevitate și fericire:

Fii vesel

Sentimentul de bucurie este mult mai benefic organismului, decât mâncatul sau dormitul. ”Omul nu își câștigă energia din mâncare sau din dormit. Pe când eram copii, de fiecare dată când ne jucam și ne distram, uitam de cele mai multe ori de mâncare și nu aveam nevoie nici măcar de somn. E valabil și pentru adulți.”

Ai grijă la alimentația corectă

La micul dejun consumă doar o cească de ceai, lapte sau suc de protocale cu ulei de măsline, nimic mai mult. Putem să sărim peste prânz sau să mâncăm puțin.  Pentru cină, cea mai bună alegere sunt legumele sau orez cu pește. Consumul de carne trebuie să-l reducem. 100 g carne odată pe săptămână sau maximum de două ori pe săptămână este mai mult decât suficient.

Fă-ți planuri

Notați-vă într-o agendă planurile. Toate gândurile noastre se materializează.

Împărtășește-ți cunoștințele

Dr. Shigeaki Hinohara ținea anual cel puțin 150 de conferințe, care durau în medie o oră jumătate. Toate le ținea în picioare

Medicii nu pot vindeca tot

”Atunci când un medic vă propune să faceți anumite investigații sau operații, întrebați-l dacă le-ar recomanda și apropiaților.”

O plimbare pe jos sau cu bicicleta e mai mult decât dacă nu am face nimic.

Canapeaua este cel mai viclean dușman, odihna trebuie să fie activă. La cei 105 ani, Dr. Hinohara urca scările câte două odată, stimulându-și astfel musculatura.

Citește mult

Găsiți cărțile pe care le luați cu drag în mână. Acestea trebuie să vă ajute să vă găsiți scopul vieții. ”Trebuie să ne stabilim obiective mari atât în artă, cât și în viață. Dacă vreți să desenați un cerc, trebuie să fie atât de imens, încât toată viața să nu vă fie suficientă pentru asta.”

Spitalul nu este pușcărie

În spitalele din zilele noastre ar trebui să fie o atmosferă plăcută, iar muzica, dansul, animalele de companie pot servi acestui scop. Terapia prin artă e mai bună decât orice medicament.

Bunurile materiale nu sunt cele mai importante

În timp ce alergăm după prosperitate financiară, adesea uităm de lucruri care sunt mult mai importante, cum ar fi iubirea, grija sau mila. „Nu uita, nimeni nu știe când se apropie sfârșitul, iar din toate lucrurile materiale nu poți lua nimic cu tine.”

Știința, ca o artă

Nu puteți ajuta pe nimeni cu formule științifice și definiții complicate. Bolile sunt legate de sufletul uman, deci și tratamentul acestora trebuie să fie diferit.

Pregătește-te pentru lucruri neașteptate

Corpul nostru este capabil de a realiza lucruri incredibile. Iubirea și respectul față de propriul corp sunt ceea ce face posibilă depășirea tuturor greutăților.

Găsiți-vă exemple de urmat

Pentru doctorul Hinohara, tatăl lui a fost acest erou. „ Când sunt într-o situație extrem de dificilă, mă întreb ce ar face mentorii mei în locul meu…”

O viață lungă este extraordinară

Bucurați-vă de fiecare minut, de fiecare moment al vieții. Fiecare zi să fie mai bună decât cea precedentă. Cea mai mare răsplată este faptul că trăiți.

Dr. Shigeaki Hinohara a murit la 18 iulie 2017. Până în ultima zi din viața lui s-a ocupat cu bolnavi.

Nu este ușor să întelegem secretele unei vieți lungi și fericite și este și mai greu să le urmăm. Dar acesta este singurul mod de a trăi cu adevărat mult timp. Împărtășește cu familia și prietenii sfaturile înțelepte a acestui medic japonez grozav.

Sursa

Mai citeste si: