Cât de mult bine îţi pot face apa şi aerul de mare

Cei care locuiesc aproape de malul mării se pot considera norocoşi deoarece respiră un aer mult mai curat şi mai sănătos. Chiar şi o sesiune de câteva zile în briza mării poate avea efecte pozitive pentru sănătate. Potrivit medicilor, aerosolii marini sunt extrem de benefici în special în afecţiunile respiratorii, iar apa de mare îi poate ajuta şi pe cei cu probleme reumatice.

Fie că eşti constănţean sau pur şi simplu te-ai hotărât să îţi petreci vacanţa de vară la malul Mării Negre, ar trebui să ştii că o simplă plimbare pe plajă nu numai că te va relaxa şi îţi va oferi o stare de bună dispoziţie, ci îţi va păstra corpul sănătos şi tonifiat. Climatul marin este mediul ideal pentru persoanele astenice, depresive, lipsite de tonus, sedentare, cele care suferă afecţiuni respiratorii, dar şi pentru cele care vor să scape de kilogramele în plus.


Băile în mare cresc imunitatea

Terapia cu apă de mare are un efect curativ asupra întregului corp. Aceasta contribuie la eliminarea toxinelor din organism, stimularea funcţiilor vitale, întărirea sistemului imunitar şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui. În plus, băile în mare sunt recomandate şi persoanelor care au probleme cu articulaţiile. „Apa de mare şi aerul pe care îl respirăm la malul mării au efecte benefice pentru pacienţii cu afecţiuni reumatice şi pentru cei mai mulţi dintre bolnavii cu probleme respiratorii. Unii dintre aceştia, însă, beneficiază mai mult de pe urma aerului de munte, din cauza faptului că umiditatea de la malul mării le poate agrava afecţiunile aparatului respirator”, am aflat de la dr. Adina Diana Girban, medic de familie.

Apa de mare conţine săruri minerale precum ionii de magneziu, benefici masei musculare, şi ionii de calciu, buni pentru sănătatea oaselor. În plus, masajul natural al valurilor agitate ale mării relaxează şi îmbunătăţeşte starea de spirit a persoanelor obosite şi stresate.

Aerosolii marini, recomandaţi bolnavilor de astm 

Aerul marin este foarte eficient în ameliorarea problemelor respi-ratorii, ne spune şi dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog. „Aerosolii marini sunt eficienţi în tratarea problemelor cronice, precum bron-şita, astmul sau bronhopneumopatia obstructiv cronică (BPOC) şi favorizează fluidificarea mucusului bronşic şi curăţarea bronhiilor”, a menţionat dr. Pall. Pneumologul a ţinut să precizeze că aerul este mult mai pur la malul mării şi ne-a explicat şi care este motivul. „Valurile degajă picături foarte fine de apă care curăţă în permanenţă aerul de impurităţi”, a spus medicul. Aerosolii marini sunt lipsiţi de viru-suri şi microbi, au rolul de a îmbu-nătăţi memoria, de a dilata vasele sanguine şi de a ameliora capaci-tatea cardiorespiratorie afectată de poluarea din oraşe. Totodată, con-ţinutul de iod din aerosolii marini favorizează expectoraţia, iar aerul marin curăţă căile respiratorii ceea ce este extrem de benefic în ame-liorarea rinitelor sau rinosinuzitelor.

Pentru a beneficia de efectele pozitive ale aerosolilor marini, dr. Pall le-a recomandat celor care suferă de afecţiuni bronşice să se plimbe pe plajă dimineaţa, între orele 06.00 şi 08.30, şi seara, după apusul soarelui. Cu toate acestea, medicul i-a atenţionat pe aceştia să evite plimbările pe malul mării atunci când vântul este foarte puternic, deoarece pot suferi complicaţii. „În unele cazuri, vântul puternic poate declanşa crize de astm, deoarece curenţii de aer influenţează bronşitele. Sunt per-soane cu astm care nici nu pot ieşi din casă atunci când vântul suflă cu putere”, a afirmat dr. Vera Pall.

De ce nu trebuie să ocolim algele de la malul mării

De obicei, când mergem la plajă încercăm să ne ferim cât putem de mult de porţiunile în care există alge, din cauza mirosului neplăcut pe care îl degajă, sau pur şi simplu pentru că nu ne putem îmbăia în voie. Cu toate acestea, specialiştii ne informează că algele acţionează şi ele în favoarea sănătăţii noastre. Acestea sunt bogate în calciu, fosfor, potasiu, azot, fier, sulf, magneziu, iod şi cobalt, au rolul de a elimina toxinele din piele şi sunt eficiente în combaterea celulitei.

Un alt tratament natural de care putem profita pe litoral este terapia cu nămol. În situaţia în care avem probleme reumatice, dermatolo-gice, circulatorii, sau vrem să prevenim apariţia lor, ne putem masa corpul cu nămol. Cu un conţinut bogat de substanţe minerale, nă-molul stimulează circulaţia sânge-lui şi ajută la relaxarea musculaturii. Împachetările cu nămol marin sunt eficiente în tratarea celulitei, în prevenirea retenţiei de apă din organism şi contribuie la refacerea elasticităţii pielii.

Sursa

Mai citeste si: