De ce căscăm și ce lucruri stranii sunt legate de acest fenomen

De ce căscăm și ce lucruri stranii sunt legate de acest fenomen

Căscatul a rămas o enigmă a medicinei, deoarece nici azi nu se cunoaște bine rolul lui. Se presupune că este un semnal de avertisment atunci când creierul nu mai este bine oxigenat sau când crește rapid temperatura corpului. Dar mai sunt și alte lucruri stranii legate de căscat. Iată de ce căscăm și de ce avem nevoie de el.

Uneori, căscatul ne ajută să ieșim din toropeală, să inhalăm o porție mare de aer proaspăt și să ne trezim. Iată de ce căscăm atât de des când ne este prea cald și prea somn. Cu toate acestea, nu se știe de ce căscatul este contagios, chiar dacă celor din jurul nostru nu le este somn! Și iată și alte curiozități mai puțin știute despre căscat.

Căscatul este deosebit de contagios. Căscăm adesea nu doar pentru că vedem pe altcineva, ci și pentru că auzim vorbindu-se despre căscat sau doar pentru că citim acest articol. Până la sfârșitul lui, sigur vei căsca și tu de câteva ori.

O mulțime de teorii, nimic sigur!

Sunt 20 de teorii până acum care încearcă să ne explice de ce căscăm, dar niciuna nu explică pe deplin fenomenul.

Una din teorii spune că avem nevoie să căscăm atunci când scade nivelul de oxigen din sânge, dar un studiu a arătat că în realitate lucrurile nu stau așa. Se pare că nu are nicio legătură cu nivelul de oxigen, pentru că acesta nu se modifică.

Căscatul ar putea fi o modalitate inconștientă de a întinde și relaxa mușchii feței și ai gâtului, spune o altă teorie.

Alți specialiști susțin că poate avea legătură cu echilibrul de hormoni și diverse alte substanțe excitante care influențează creierul, iar căscatul ar putea avea legătură astfel cu emoțiile, anxietatea, cu schimbările de dispoziție și chiar cu foamea.

De ce căscăm și ce mistere sunt legate de acest fenomen

Este curios că bebelușii care se dezvoltă în burtica mamei încep să caște de la vârsta de numai 11 săptămâni.

Căscatul durează în medie 6 secunde, iar inima bate mai accelerat pentru a susţine procesul de respiraţie.

Căscatul des, care se repetă în diverse momente ale zilei, poate fi o reacţie anormală a nervului vag, semnalând o afecţiune a inimii sau a creierului, începutul unei migrene sau chiar boala Parkinson.

Căscatul este pus pe seama empatiei, deoarece căscăm mult mai repede după cineva apropiat, o soră, un iubit sau un copil, decât după o persoană străină.

Până și câinii cască, dacă își văd stăpânii căscând. Și toate animalele și păsările cască, inclusiv în lumea lor fiind un fenomen contagios.

Conform unui studiu realizat la Harvard, un om poate căsca de 240.000 de ori de-a lungul vieții și, ceea ce este curios, unele persoane au o predispoziție să caște mai des, pe când altele cască rar și mai degrabă spontan.

Sursa

Citeste si: