Zmeura – 14 beneficii uimitoare pentru sănătate

De un roşu vibrant, cu miros plăcut şi gust acrişor, zmeura, este o sursă puternică de vitamine, minerale şi antioxidanţi cu reale beneficii pentru întregul organism.

Acest fruct conţine un procent foarte mare de antioxidanţi, de 50 de ori mai mult decât căpşunile, de trei ori mai mult decât kiwi şi de zece ori mai mult decât roşiile. Consumul zilnic al acesteia ne poate feri de numeroase probleme de sănătate cum ar fi cancerul, obezitatea, afecţiunile cardiovasculare şi infertilitatea. 

Zmeura este o sursă importantă de vitamina C, vitamina B, acid folic, magneziu, cupru şi calciu, conţinând 50% din doza zilnică de vitamina C, 4% din vitamina A şi fier şi 2% din doza zilnică de calciu.

Stimulator excepțional a imunității

Vitamina C conţinută de zmeură te ajută să-ţi întăreşti imunitatea. Se consumă câte 150-300 de grame pe zi, în cure de 12 zile minimum. Cantitatea mare de vitamina C, dar și pigmenți antocianici, sunt substanțe care stimulează producția de celule ale sistemului imunitar și le activează pe cele existente.

Împotriva cancerului

Aceste fructe de pădure au proprietăţi anticancer, în special a celui de esofag şi de colon. Acest fapt se datorează antocianinelor, nişte antioxidanţi care împiedică dezvoltarea de celule canceroase în organism.
Cercetătorii susţin că zmeura este indicată pentru oprirea dezvoltării celulelor canceroase şi a unor tumori la nivelul diverselor organe ale corpului, inclusiv colon. Studiile efectuate arată că persoanele care consumă frecvent zmeură au un risc mai scăzut de apariţie a cancerului decât persoanele care nu consumă aceste fructe. Mai mult, cei care au consumat în fiecare sezon zmeură şi au ajuns totuşi să se îmbolnăvească de cancer au şanse mult mai mari de supraveieţuire.

Indicată diabeticilor

Poate fi consumată în doze de 150-200 de grame zilnic de către persoanele cu diabet, deoarece conţine foarte puţine zaharuri, care nu duc la creşteri notabile ale glicemiei. Mai mult, curele lungi cu zmeură stabilizează glicemia şi stimulează pancreasul. Tratamentul cu zmeură este foarte eficient, mai ales pentru prevenirea complicaţiilor cardiovasculare ale diabetului.

Împotriva îmbătrânirii premature

Cercetările ştiinţifice arată că zmeura este extrem de bogată în substanţe cu efect antioxidant, fiind chiar cel mai puternic fruct în acest sens. Antioxidanţii din zmeură protejează organismul de radicalii liberi care duc la apariţia îmbătrânirii premature a ţesuturilor, degenerarea ADN-ului şi apariţia diverselor afecţiuni caracteristice vârstei a treia. Aşadar, pentru a-ţi menţine cât mai mult timp tinereţea, consumă în perioada verii cel puţin 150 de grame de zmeură pe zi.

Încetineşte îmbătrânirea tenului

Antocianinele, coloranţii care dau culoarea zmeurei, pot, de asemenea, să confere strălucire pielii. În plus, ei stimulează producerea colagenului, menţinând tenul impecabil, împiedicând astfel apariţia ridurilor de expresie. Mai mult decât atât, antocianinele ajută la eliminarea bacteriilor şi a ciupercilor care se pot dezvolta pe suprafaţa pielii, prevenind infecţiile şi apariţia coşurilor.

Ajută în procesul de slăbire

Este unul dintre cele mai eficiente fructe care luptă cu kilogramele în plus. Consumă 200 de grame zilnic, timp de o lună, dimineaţa, pe stomacul gol. Are efecte diuretice, laxative şi depurative, ajută la scăderea poftei de mâncare, reduce secreţiile gastrice şi inhibă foamea, inclusiv pofta de dulciuri. În plus, zmeura este un foarte bun remediu şi în cazurile de constipaţie şi astenie. Trebuie consumată proaspătă, fără adaos de zahăr.

Normalizează tensiunea arterială

Zmeura conţine cantităţi importante de potasiu, mangan, cupru, fier şi magneziu, potasiul fiind o componentă importantă a celulelor şi a fluidelor din organism, care ajută la controlul tensiunii arteriale şi al pulsului cardiac. Conţinutul bogat de fibre şi de vitamina C ajută la scăderea colesterolului şi la reducerea apariţiei bolilor cardiace.

Adjuvant în reumatism

Persoanele care suferă de reumatism ar trebui să ţină o cură cu zmeură de 12 zile, timp în care să consume zilnic cel puţin 300 de grame. Fenolii şi acidul salicilic din zmeură reduc inflamaţiile articulare, calmează durerile şi ajută la îmbunătăţirea mobilităţii articulare. Având un conţinut bogat de vitamina C, zmeura previne riscul apariţiei reumatismului.

Împotriva virozelor respiratorii

Dacă vei consuma minimum 400 de grame de zmeură pe zi, timp de două săptămâni, vei asigura organismului 110% din doza zilnică de vitamina C. Această „supradoză” şoc este extrem de eficientă în diverse afecţiuni, astm, alergie, viroză respiratorie, stare febrilă.

Împotriva degenerescenţei maculare

Prin conţinutul bogat de antociani şi vitamine, zmeura este recomandată pentru prevenirea apariţiei degenerscenţei maculare (boală oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale la vârstă înaintată), care, în timp, poate duce chiar la orbire.

Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, persoanele care au consumat cel puţin 150 g de zmeură pe zi au prezentat un risc cu 36% mai mic de a contracta această boală (datorită vitaminelor A şi E, cât şi a antioxidanţilor). Așadar, nu ezita să mănânci zmeură, pentru o vedere „ca de vultur”.

Creşte fertilitatea

Studiile recente arată că un consum regulat de zmeură creşte şansele de a concepe bebluşi atât la femei cât şi la bărbaţi. Nivelul crescut de vitamina C şi magneziu este esenţial pentru fertilitatea femeilor şi bărbaţilor. Antioxidanţii din zmeură protejează sperma, ajută procesul de concepţie şi reduce riscul avortului spontan.
Bună pentru anemici
O cură cu zmeură îi „pune pe picioare” pe cei care suferă din cauza anemiei. Mineralele precum fierul, cuprul şi magneziul ajută la producerea globulelor roşii, ţin la distanţă anemia şi previn oboseala în exces.

Luptă împotriva depresiei

Zmeura este bogată în vitamina B şi acid folic. O mână plină de zmeură te poate scoate din starea de disconfort emoţional instant.

Indicată în constipații

Fiind bogată în fibre, zmeura te ajută să scapi de constipație. Astfel, dacă te confrunți cu această problemă, mănâncă cu jumătate de oră înainte de fiecare masă principală 100-150 de grame de zmeură. Cura trebuie urmată până la ameliorarea simptomelor.

Previne afecțiunile cardiovasculare

Datorită conţinutului de potasiu, zmeura previne riscul atacului miocardic şi menţine tensiunea sângelui. Astfel, o cură de două săptămâni, în care să consumi 300-400 de grame de astfel de fructe pe zi îţi va fi de mare ajutor.

Dacă ai pietre la rinichi, nu e indicat consumul de zmeură!

Zmeura conţine oxalaţi, substanţe care se găsesc în mod natural în organismul uman. Când cantitatea de oxalaţi devine prea mare, aceştia se cristalizează, provocând probleme de sănătate. Astfel, persoanele care au pietre la rinichi sau la fiere netratate, trebuie să evite consumul de zmeură.

Tu ai mâncat zmeură anul acesta?

Sursa

Citeste si: