Top 10 pensiuni cu piscine fabuloase, pentru o vacanță în România ca afară, pentru vara 2019

1. PENSIUNEA ECATERINA

Berzasca, Caraș Severin – la 64 de km de Parcul Național Cheile Nerei.

Cu un view superb spre munți, dar și spre Dunăre, piscina pensiunii Ecaterina e una dintre cele mai spectaculoase pe care le-am văzut, vreodată, în România. Situată în inima naturii este locul potrivit pentru cei care caută liniște, dar, totodată, și locul unde veți face un selfie perfect și asta datorită acestei piscine de tip infinity. Piscina este prietenoasă cu natura și asta pentru că este încălzită cu panouri fotovoltaice. Este un loc magic în adevăratul sens al cuvântului, iar pozele vorbesc de la sine.

Pont: Bucătăria de aici e una excelentă. Se mănâncă foarte bine.

CÂT COSTĂ?

 Costul unei nopți de cazare, într-o cameră twin, este de 225 lei, cu mic dejun inclus, potrivit Booking.com.

2. GREEN VILLAGE RESORT

 Sfântu Gheorghe, Tulcea – la 2 km de Marea Neagră

Poate fi numit, fără nicio exagerare, una dintre cele mai frumoase zone din lume. Exact acolo unde Dunărea întâlnește Marea Neagră, într-un loc unde natura sălbatică este la ea acasă, veți descoperi Green Village Resort. E mixul perfect între natural, firesc, autentic și confort, unde vă veți reîncărca, fără doar și poate, bateriile. Piscina de aici este uimitoare, cu un view superb spre căsuțele acoperite cu stuf sau spre Dunăre.

CÂT COSTĂ?

Prețul unei nopți de cazare pornește de la 200 de lei, potrivit Booking.com.

3. BALVANYOS RESORT

Băile Balvanyos (Turia), Covasna – la 7 km de lacul Sfânta Ana, la 252 de km de București

Înconjurat de priveliştea unică a munţilor Bodoc, chiar în mijlocul pădurii, din jurul lacului Sfânta Ana, între Băile Tuşnad şi Târgu Secuiesc, “Balvanyos Resort” e locul perfect pentru cei care vor să evadeze pentru câteva zile și să uite de probleme și stres.

Ne-a plăcut, în mod deosebit, designul modern și actual al complexului, care nu face notă discordantă cu mediul natural și sălbatic. Fie că te vei afla în piscina interioară sau în cea exterioară, priveliștea este de cinci stele. Numai pentru asta, experiența merită încercată.

4. RIVIERA 990

 Eșelnița, Mehedinți – la 380 de km de București, la 210 km de Timișoara, la 352 de km de Cluj

După ce intră în România, pe la Baziaș, Dunărea descrie unul dintre cele mai fascinante trasee de-a lungul celor 2.860 km, pe care îi străbate până la vărsarea în Marea Neagră. Este vorba despre Defileul Dunării, care măsoară 125 km, din care 45 km reprezintă porțiunea faimoaselor Cazane – între Dubova şi Ogradena. Aici, Dunărea este forțată să treacă printre munți, iar zona este declarată monument al naturii în Europa.

În acest rai pe pământ, se află Riviera 990. De oriunde te-ai afla, din camere, de pe terasă și, mai ales, din piscina superbă, priveliștea te lasă cu gura căscată.

CÂT COSTĂ?

O cameră deluxe, pentru două persoane, costă 270 de lei pe noapte. În preț, este inclus și micul dejun.

5. LIMANUL RESORT

Chilia Veche, Tulcea – la 281 de km de București

Ne întoarcem, acum, în Deltă, într-unul dintre cele mai tradiționale sate din zonă. Resortul din Chilia Veche e perfect pentru cei care iubesc natura sălbatică, acesta fiind aproape de Rezervația Naturală Roscova Buhaia, unde trăiește cea mai importantă colonie de pelicani, dar și aproape de Pădurea Letea, cu ai ei cai sălbatici.

Pensiunea nu este situată, direct, pe apă, ci la aproximativ 100 de metri de mal, așa că nu veți avea probleme mari cu țânțarii. Se mănâncă bine. Peștele proaspăt este specialitatea casei. Sunt disponibile și biciclete pentru cei care vor să admire împrejurimile pe două roți. De reținut că pensiunea este “child friendly”, aici fiind amenajat și un loc de joacă pentru copii, dar și un loc pentru iubitorii jocurilor de societate.

6. DIAMOND & OVI

 Cinciș, Hunedoara – la 30 km până la Parcul Național Retezat, 5,9 km până la Castelul Corvinilor, 7,5 km până la Mânăstirea Prislop.

Ne mutăm, acum, în Ardeal, în Hunedoara. Pensiunea se află chiar pe malul unui lac imens, cu o poveste incredibilă. Cinci sate au fost înghițite, cu tot cu case, iar 500 de oameni au fost nevoiți să se mute, acum mai bine de 50 de ani. Și asta ca să facă loc unui lac, pentru Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Acum, zona este extrem de frecventată de turiști. Priveliștea este poveste, indiferent de locul unde te afli, iar piscina una dintre cele mai frumoase în care am ajuns.

CÂT COSTĂ?

 Prețul unei camere duble pornește de la 200 de lei, cu acces gratuit la piscină.

7. CASA DIN PĂDURE

Runcu, Gorj – la 7 km găsim Casa Memorială Constantin Brâncuşi, la 15 km, Mănăstirea Tismana.

Pensiunea Casa din Pădure este o oază de liniște așezată la limita cu județul Hunedoara, într-o zonă naturală splendidă. E locul perfect pentru un weekend romantic, în mijlocul naturii. E una dintre pensiunile tradiționale din România unde se mănâncă foarte bine. Regimul de cazare este de tip demipensiune, însă puteți opta și pentru un regim all-inclusive. Să nu uităm de piscină! Din punctul nostru de vedere, este unul din punctele forte ale pensiunii.

8. FOREST RETREAT

Măciuca, Vâlcea – la 237 de km de București

“Bun venit spre un nou început!” sunt cuvintele care te întâmpină atunci când intri în resortul din județul Vâlcea, aflat la fix trei ore de mers cu mașina din București. Cu siguranță, aici poate fi începutul unui sejur relaxant, în care vei uita de tot și de toate, unde vei mânca bine, pentru că preparatele din farfurie vă vor uimi cu gustul autentic. “Forest Retreat” poate fi numit ușor și spa tradițional, pentru că, dincolo de luxul acestuia, camerele sunt amenajate în spirit vâlcean.

CÂT COSTĂ?

Prețul unei nopți de cazare aici începe de la 275 de lei, potrivit Booking.com.

9. Golf Hotel Pianu

Pianu de Jos, Alba – la 123 de km de Cluj, la 354 de km de București, la 23 de km de cetatea Alba Carolina

Înconjurat de numeroși stejari bătrâni, dar și de o panoramă impresionantă, “Golf Hotel Pianu” este dedicat iubitorilor de golf, dar și turiștilor în căutare de liniște și relaxare. E un loc cochet, cu un mix perfect între frumusețea peisajelor și lumea exclusivistă a golfului. Chiar dacă nu sunteți pasionați de acest sport, e un loc numai bun de lenevit la piscina cu view spre dealurile Pianului.

CÂT COSTĂ?

Prețul unei nopți de cazare este de 234 de lei, cu mic dejun inclus, potrivit Booking.com.

10. Piscina Rooftop Aviației

Aviației Welness Center, București

Încheiem topul nostru cu un loc superb, chiar din Capitală. Aflat pe acoperişul unei clădiri, piscina oferă un view excelent spre nordul Bucureștiului. Amenajată cu şezlonguri confortabile şi umbreluţe șic, cei de la “Aviației Wellness Center” au știut cum să transforme un spațiu cât se poate de urban într-o plajă cool. Aici, se organizează ocazional și clase speciale de stretching şi alte activităţi de fitness pentru adulţi. E locul perfect și pentru organizarea unui cocktail party sau a unei zi de naștere.

Sursa