Cum să schimbi lumea din jur: o poveste de milioane

La noi în scară trăia o bunică de 97 de ani. O femeie draguță, plăcută, mereu cu dispoziție, zâmbet și atitudine prietenoasă. Pentru mine ea a fost un idol. Să vă explic de ce.

La început această femeie a împodobit pervazurile de la noi din scară cu flori. S-a primit frumos. Ziua următoare aceste flori au fost furate, iar lângă stația de autobuz puteai vedea vânzători cu aceste flori.

Vecinii noștri au deciz să pună lacăt și interfon la ușa de la intrare. Apoi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, iar pe pereți a agățat iconițe. Frumos.

În scară au început să intre adolescenți gălăgioși. Bunicuța a ieșit în scară și… le-a propus apă sau ceai. Ei au râs îndelungat, iar apoi au rupt florile și au întors icoanele.

Următoarea zi bunicuța a pus din nou flori pe pervaz, a întors icoanele în poziția de dinainte și a pus cărți ale autorilor clasici pe pervaz. Din nou au venit adolescenții. Făceau gălăgie, vorbeau urât. A ieșit și le-a propus ceai și de-ale gurii. Băieții nu au putut refuza. Ba chiar au luat cu ei cărți și au promis că le vor citi. Nu s-au atins de flori sau icoane.

Următoarea zi ea a scos o sticluță de plastic cu apă, pentru ca fiecare să poată uda florile dacă va vrea. Și cărți noi. Seara au venit adolescenții din nou, s-au udat unul pe altul cu apă și au râs. Bunicuța a ieșit la ei din nou, le-a propus ceai, a umplut sticlele cu apă și i-a rugat să ude florile.

Băieții au început să vină la noi în scară în fiecare zi, fapt care îi deranja pe vecini.Odată ei chiar au chemat poliția, însă bunicuța a spus că la ei au venit elevii săi, după cărți, le-a dat adolescenților speriați niște cărți în fața poliției și a petrecut poliția afară.

În scară a apărut un dulap cu cărți, iar lângă el un anunț: “Dacă aveți acasă cărți interesante pe care deja le-ați citit, vă rog să vă împărțiți cu alții! Fiți buni! Iar cei care au luat acasă cărți, să le citească, vă rog să le întoarceți, pentru cei care au nevoie de ele!”

Dulapul s-a umplut, în curând, cu cărți. Au apărut flori pe pervazul fiecărui etaj, împreună cu iconițe. Ușa de la scară a început să fie lăsată deschisă.

Seara puteai vedea pe scări adolescenți care citeau cărți. Bunicuța a pus câteva lămpi pe pervaz, pentru ca acestora să le fie mai comod să citească. Copiii stăteau în scară cu lămpile aprinse și totul era mai luminos decât de obicei.

Bunicuța a murit. La primul etaj al scării noastre a fost deschis un club pentru copii și adolescenți, cu bibliotecă și flori pe pervaz. Simbolul clubului e o lampă.

Sursa