Ai 40 de ani? Viața acum începe!

Ai 40 de ani? Viața acum începe! Modelul tinereţii eterne este o boală a societăţii de consum. Ca şi cum înaintarea în vârstă ar fi o ruşine… Cu cât mai crâncen ne angajăm în această bătălie, cu atât mai grave vor fi depresia şi anxietatea provocate de fiecare fir alb, de fiecare rid care apare, de fiecare kilogram în plus.
Ţi se întâmplă uneori să visezi că eşti la teză şi nu ştii nimic? Că întârzii la examen şi nu mai poţi intra? Sau că dai examen de conducere şi maşina nu are nicio pedală?
Te trezeşti şi, înainte de a deschide ochii, realizezi că asta nu se mai poate întâmpla, că totul s-a terminat cu bine, cu ani în urmă. Şi dacă nu s-a terminat cu bine? Dacă ai avut, de fapt, o restanţă sau n-ai obţinut din prima permisul auto, mai contează acum? Atunci a fost o dramă, pe când acum nu mai are nicio importanţă, pentru că, între timp, viaţa ta s-a aranjat aşa, cu sau fără permis de conducere. Te respecţi mai puţin din cauza unei asemenea nereuşite? Probabil că nu. În toţi anii care au trecut ai descoperit multe alte lucruri care contează.

Spune-ți vârsta, nu face din ea un tabu!
Din anul în care ne aflăm, scazi anul în care te-ai născut; numărul care îţi rezultă este vârsta ta. Atât, un simplu număr. Aritmetică pură. Ce poate fi ruşinos la un număr? Ai învăţat vreodată ceva ruşinos la aritmetică? „Nu, dar am învăţat la biologie, mi-ai putea răspunde. Greşeală de perspectivă! Biologia este o ştiinţă, iar ştiinţa nu cunoaşte moralitatea şi imoralitatea. Poate că, după 40 de ani, nu-ţi mai este la îndemână să sari un gard sau ori să pierzi nopțile la petreceri. Dar nici nu mai simţi nevoia s-o faci, pentru că nu mai ai aceste curiozităţi: le-ai consumat deja, la timpul potrivit.
Mai păstrezi, însă, unele slăbiciuni, aceleaşi obiceiuri: îţi place cum miroase pâinea caldă; când începi o carte, îţi pui un semn să ştii unde ai ajuns; în metrou, sau seara, înainte de a adormi, te joci întorcând cuvintele pe dos, anagramându-le sau înlocuind pe rând câte o literă… Atâtea mărunţişuri nemărturisite, pe care le păstrezi din copilărie neschimbate!
Oliver Wendell Holmes, medic şi poet – strălucit în ambele direcţii – care a trăit în secolul al XIX-lea, obişnuia să spună: „Oamenii nu încetează să se joace pentru că îmbătrânesc, ci îmbătrânesc pentru că încetează să se joace.’ Putem înlocui cu succes în formulă jocul cu iubirea, cu visarea, cu creaţia – cu tot ceea ce dă sens existenţei. Şi astfel aflăm secretul: nimic nu te opreşte, dacă nu te opreşti tu însăţi.
Ca să nu fii deprimată în ziua aniversării, poţi recurge la asimilarea treptată a noii vârste. După ce ai împlinit 44 de ani, lasă să treacă jumătate de an, apoi, ori de câte ori vârsta apare în discuţie, tu spune că ai aproape 45. Iar în ziua în care îi vei împlini, vei fi deja obişnuită cu cifra, chiar vei avea senzaţia că ai întinerit un pic: de jumătate de an ai 45 de ani şi totuşi, abia azi i-ai împlinit!

Cariera ta, la maturitate
Dacă ai trecut de patruzeci de ani, îţi poţi permite să faci referire la experienţa pe care ai acumulat-o, dar trebuie să şi dovedeşti ceea ce afirmi. Dacă ai un şef mai tânăr decât tine, mai ales bărbat, s-ar putea să-ţi facă opoziţie sistematică, dar nu te lăsa intimidată. Pe de o parte, vârsta îţi dă un ascendent moral asupra lui şi atunci face şi el tot ce poate ca să nu-şi pericliteze poziţia de comandă. Pe de altă parte, bărbaţii sunt intimidaţi de femei, mai ales de cele pe care le consideră experimentate şi exigente în evaluarea bărbaţilor. Dar tu ai aflat, deja, toate astea şi ştii să găseşti calea de a face ce vrei tu, aşa încât să pară că ideea vine de la el.
Ai descoperit, deja – nu-i aşa? – cât de mult face un compliment bine plasat. Neapărat trebuie să fie unul sincer, doar fiecare om are calităţile lui, n-ar trebui să dureze prea mult până i le descoperi. Unui bărbat este bine să-i faci complimente privind competenţa profesională, capacitatea organizatorică, originalitatea soluţiilor… nu legate de calităţi fizice, dacă nu vrei să fie luate drept tentative de flirt. Femeilor, da, poţi să le admiri ţinuta, machiajul, trăsăturile, zâmbetul. Şi astfel domoleşti mulţi demoni şi îţi asiguri bunăvoinţa şi disponibilitatea unor persoane cu care lucrai greu pentru că nu prea rezonaţi.

Poți să înveți ceva nou
În toate orașele mari există posibilitatea de a urma o formă de învăţământ superior. Poţi aprofunda în specialitatea ta, urmând un masterat, poţi să te reprofilezi complet sau poţi să-ţi dezvolţi latura spirituală, urmând o specializare umanistă. Profesorii sunt, de obicei, încântaţi de studenţii mai maturi care, deşi au cariera deja pusă la punct, sunt mult mai conştiincioşi decât cei mai tineri. Acum ai experienţa învăţatului, ai deja un orizont format şi, chiar dacă tu crezi că ţi-ai pierdut antrenamentul, eşti mult mai eficientă în studiu decât erai odată.
Poţi să-ţi cultivi un hobby: ikebana, masaj, arte decorative sau, de ce nu, dans. Tangoul este dansul care ţi se potriveşte: nu-ţi trebuie o condiţie fizică sau o mobilitate ca în adolescenţă, în schimb, maturitatea şi feminitatea ta deplină sunt ingredientele de care are nevoie un tango reuşit. Şi nu trebuie neapărat să mergi cu un partener: la şcolile de dans, partenerii se aleg pe loc din cei prezenţi, fără nici un angajament de altă natură, ca atunci când joci o partidă de tenis: nu trebuie să te şi măriţi cu adversarul.

Ai 40 de ani? Copiii tăi au crescut…
…şi avantajele sunt multe. Nu trebuie să mai stai clipă de clipă cu ochii pe ei: au început să se mai descurce şi singuri. Nu mai trebuie să-i duci de mână la şcoală şi nu mai uită să te sune dacă au de gând să întârzie pe undeva după ore.
Pe de altă parte, ai acum în ei parteneri interesanţi de discuţie. Înţeleg mai bine ceea ce le spui şi, în plus, au contribuţia lor în dialog. Află lucruri interesante pe care ţi le împărtăşesc, gândesc „cu capul lor şi, uneori, îţi oferă perspective noi asupra vieţii – important este să fii deschisă şi să-i asculţi cu atenţie.
Îţi aminteşti cum era când erai de vârsta lor şi nimeni nu te asculta şi trebuia să faci mereu ceea ce spuneau cei mari, fără să conteze ce voiai tu? Asta n-o să se mai întâmple pentru că acum eşti şi tu mare. Dar nu te revanşa pe copiii tăi. Dovedeşte că atunci, la 10-12-15 ani, aveai şi tu dreptate.

Ești singură? Savurează-ți libertatea!
În mare măsură, de cele mai multe ori, singurătatea a fost opţiunea ta. Ai refuzat să fii în cuplu atunci când datele problemei nu ţi-au convenit. Iar dacă n-a fost opţiunea ta să rămâi singură, până acum probabil că ţi-ai dat seama: s-a întâmplat aşa nu pentru că ai fost cu totul nevrednică de iubire, ci pentru că un cuplu este un angrenaj fin, în care orice fir de nisip intrat poate cauza până la urmă mari avarii. Decât să rămâi în cuplu şi să tot cârpeşti într-o parte în timp ce se strică în alta, mai bine ai grijă de tine şi ieşi din angrenajul defectuos, pentru că eşti responsabilă de propria bunăstare.
Iar dacă te-ai plictisit de libertate, avem veşti bune: şi aici eşti în avantaj. Acum ştii să alegi. Ştii ce vrei de la o relaţie şi ştii sigur ce nu (mai) vrei. Ştii peste ce nu poţi trece şi mai ştii că oamenii nu se schimbă. Acum ai răbdarea s-o iei încet şi ştii să savurezi momente plăcute, o conversaţie sau o tăcere în doi, sentimentele tale nu se mai aprind ca un foc de paie. Ştii că o relaţie durabilă nu se rezumă doar la petreceri şi sex.
Nu neglija flirtul! Este un minunat exerciţiu spiritual, un fel de a dansa numai cu privirea, cu vorbele, cu zâmbetul. Maturitatea dă bogăţia mijloacelor de comunicare şi siguranţa măsurii. Întâlneşti un bărbat pe stradă şi privirile vi se intersectează pentru o secundă, apoi treceţi fiecare mai departe şi, în următoarele secunde, veţi înceta să mai existaţi unul pentru celălalt, aşa cum nu aţi existat nici până atunci, în secunda magică. Dar nu-ţi feri privirea şi, dacă nu-ţi displace rău de tot, zâmbeşte scurt, discret, dar sincer. Chiar dacă nu pare bărbatul visurilor tale, zâmbeşte-i. E un fel de a-ţi exprima aprecierea pentru interesul lui de o clipă şi de a-l face să trăiască, la rândul lui, un moment plăcut.
Dacă trecutul te întristează, iar viitorul te nelinişteşte, uite ce poţi să faci: refugiază-te în prezent. Aici e viața!

Sursa

Citeste si: