Gershen Kaufman spune că „ruşinea dezorganizează, sinele se simte rănit din interior”, ceea ce ne conduce la o stare de neliniște și ne induce în corp acele senzaţii în care „pământul ne fuge de sub picioare” sau simțim nevoia să „intrăm în pământ”. Rușinea este un sentiment care ne dezechilibrează la nivel psihic și emoțional, cauzând multe stări polivalente în relația cu noi înșine, făcându-ne să ne simțim inferiori în societate și în contextul relațional cu cei din jur.
La ce vârstă apare rușinea
În primele etape de dezvoltare ale copilului, aproximativ între 1 an și 3 ani, copii încep să ia contact cu rușinea, care se dezvoltă odată cu sentimentul de libertate. În momentul în care copilului nu îi este permis să experimenteze starea de independență și se va confrunta cu limitări din partea familiei, va cunoaște rușinea asociind-o cu o atitudine neadecvată cu persoana lui.
Rușinea apare cel mai des la nivel de relații
Mesajele de tip „să îţi fie ruşine!”, „nu ţi-e ruşine, eu te cresc şi tu ce faci!”, venite din partea părinților sau bunicilor, deși sunt neintenționate sau gândite în scop educativ, produc efecte negative în psihicul unui copil, fapt ce duce la rușinarea sau interiorizarea acestuia. Acest tip de comportament poate transmite un tipar asemănător cu al mentorilor, deoarece aceștia sunt modele de personalitate în viața copilului.
Frica de a fi ridiculizat
Adulții care au suferit în copilărie abuzuri, au fost batjocoriți, nu li s-a arătat afecțiune sau ale cărora interacțiuni cu familia s-au bazat pe sisteme de pedeapsă și recompensă vor dezvolta o teamă excesivă față de cei din jur, având la bază frica că se va râde de ei indiferent de acțiunile pe care le vor exercita (gelotofobie).
Cum scăpăm de rușine
Ca să ne „vindecăm” de rușine în primul rând trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu această problemă, apoi să o înfruntăm direct, fără să ne-o asumăm de fiecare dată, chiar și atunci când nu este cazul. Ne vom focusa apoi pe sentimentele din prezent și vom începe un proces de vindecare a rănilor interioare care au legătură cu trecutul nostru.
Chiar dacă nu vom uita niciodată situațiile negative pe care le-am trăit din cauza rușinii, le putem accepta ca făcând parte din noi și din procesul nostru de maturizare și le putem mulțumi experiențelor trecute căci, datorită lor, cursul vieții noastre a luat o direcție pozitivă.
Concluzii
Oamenii care au această tipologie sunt precauți, triști, introvertiți, căutând tot timpul să fie în control pentru a nu fi de râsul celorlalți. Ei nu-și vor da voie să fie liberi, inițiatori sau să se bucure de viață, nu se vor compătimi atunci când greșesc, din contră, se vor pedepsi singuri. Relațiile pe care le dezvoltă sunt lipsite de animație, râsete și voie bună, fiind traduse mai degrabă ca niște parteneriate mature și raționale, bazate pe discernământ.
Autocontrolul este generat de mintea rațională, care intră în panică atunci când se trezește față în față cu orice tip de emoție. Rănile provocate de-a lungul timpului apar sub formă de cicatrici invizibile la nivel subconștient, trăgând un semnal de alarmă care se activează în orice caz de tulburare de tip afectiv.
Oamenii rușinoși percep râsul ca pe ceva negativ, ridiloc uneori, dar adevărul este că râdul autentic, natural, născut din interiorul omului, este medicamentul care face minuni la nivel de trup și minte, având puteri miraculoase de conectare la sine și capacități vindecătoare prin transmiterea stării de relaxare și de bine creierului și întregului organism.
Râsul nu îngrașă, doar vindecă suflete!
