Cu totii folosim destul de frecvent cuvantul “scuza-ma!”. Credeti-ma – si eu la fel. Va spun sincer – imi cer scuze prea des.
De fapt, acest lucru se intampla pana nu demult, cand am vazut o postare pe Tumblr, care circula in internet si care mi-a captat atentia.
Recunostinta in loc de scuze
Un utilizator Tumblr a propus inlocuirea cuvantului ”scuza-ma”, repetat frecvent, cu cuvantul “multumesc”. Aceasta inlocuire schimba complet situatia, si ceea ce putea fi perceput drept o neplacere sau gafa, se transforma intr-o posibilitate de a exprima recunostinta si multumirea. 
Teoretic suna bine, nu? Dar cat de aplicabil e in practica? Nu va fi si aceasta doar o fraza aruncata in vant?
Evident, mi-am dorit sa experimentez pe propria persoana, lucru pe care l-am si facut saptamana trecuta. Pentru aceasta, am avut nevoie de mai mult autocontrol (da, de cateva ori, acel “scuza-ma” imi dansa pe buze, si reuseam sa-l prind tocmai la timp). Deocamdata imi reuseste destul de bine sa urmez acest principiu.
Bunaoara, cand redactorul mi-a aratat o gresala pe care tocmai o facusem in unul din articole, nu i-am raspuns imediat cu: “Ah, imi pare rau pentru aceasta scapare!” In schimb, tinand cont de noua linie de conduita, i-am spus: “Va multumesc pentru aceasta observatie utila!”
De asemenea, la fel ca si utilizatorul Tumblr, venind cu intarziere la o cafea cu prietena, am inabusit in mine dorinta de a-mi cere scuze, si simplu – i-am multumit ca a avut rabdarea sa ma astepte.
Functioneaza oare?
Acest principiu nu necesita de fapt prea multe eforturi din partea dumneavoastra (desi, va previn – la inceput ati putea esua de cateva ori), si solicita relativ putine schimbari de comportament. Intre timp, am inceput sa observ un impact mare – mai mult asupra mea, decat asupra oamenilor de la care inainte imi ceream deseori scuze.
Inainte, cand imparteam scuze la stanga si la dreapta, simteam o perioada mare de timp un sentiment de vina. Incepeam discutia cu o nota negativa, care, se pare ca arunca o umbra asupra discutiei ulterioare — chiar din start produceam o impresie nu prea buna, si restul timpului eram nevoita sa ma reabilitez, pentru a-mi indreptati gafa.
Dar, din momentul trecerii de la accentul negativ, la cel pozitiv, am descoperit ca imi e mult mai usor sa ma descurc in cazul unei gafe. Nu-mi mai cheltui timpul pentru a retrai in minte gafa facuta, fiindca un “multumesc” sincer imi permite sa trec, in mod natural, la discutia ce urmeaza – fara sa fiu nevoita sa fac schimb de replici stangace, insotite de scuze.
E de la sine inteles ca planific sa continui sa actionez in acelasi mod, pentru a-mi imbunatati aptitudinile comunicative. In afara de aceasta, modelul dat de comunicare transforma sentimentul de vina in ceva constructiv si optimist. Ce mi-as putea dori mai mult?
