La o vorbă cu un specialist despre adevăratul ulei de măsline

 

La o vorbă cu un specialist despre adevăratul ulei de măsline

Am stat de vorbă cu Eliza Durac, fondatoarea magazinului specializat în ulei de măsline de înaltă calitate. Ne-a povestit cum putem recunoaște un ulei de măsline contrafăcut, care sunt soiurile recomandate pentru consumul în scop medical, dar și multe alte informații prețioase. La o vorbă cu un specialist despre adevăratul ulei de măsline

  1. Cum ai început să te documentezi despre uleiul de măsline? Ce te-a determinat să pornești pe acest drum?

Eliza: Sunt sigură că în ultimii ani ai auzit foarte multe povești de business începute după renunțarea la corporație. Așa începe și povestea FeelOlio. Ne place enorm de mult Italia, am făcut multe vacanțe în special în zona meridională și evident că ne-am îndrăgostit și de gastronomia acestor locuri binecuvântate.  Cred că a fost și chemarea strămoșilor pentru că unul din străbunicii mei materni, Giovanni DeCecco, era italian.

În una din vacanțele petrecute în Puglia, la un restaurant, ne-a fost recomandat un ulei de măsline excepțional, a fost dragoste la prima “degustare” și așa ne-a venit ideea de a aduce și în România acest produs. Am început să ne documentăm, să mergem la târgurile de profil, să vizităm producători de ulei de măsline, să le ascultăm poveștile, să le vizităm livezile, să filmăm tot procesul de producție, să stăm la masă cu ei și să înțelegem povestea uleiului de măsline, să degustăm foarte multe soiuri de măsline, de uleiuri de măsline extravirgine.

Foarte repede am realizat că nu trebuie să ne limităm doar la un producător sau la o singură regiune. Am dezvoltat încă din faza incipientă a acestui proiect un concept de OLEOTECA prin care să punem cu adevărat în valoare un patrimoniu olivicol de excepție ce se întinde de-a lungul întregii peninsule, de la nord la sud, unic în întreagă zonă mediteraneană. Practic, vorbim de peste 500 de varietăți de măsline că origine a unor uleiuri extravirgine de excepție dar atât de diverse prin atributele lor senzoriale.

Clienții noștri se regăsesc în fața unei oferte impresionante de uleiuri extravirgine ceea ce poate părea un pic descurajant la început dar cred că partea cea mai frumoasă a acestui business este tocmai consilierea, să le transmit povestea fiecărui ulei și a producătorului.

  1. Cum putem recunoaște uleiul de măsline contrafacut?

Eliza: Pentru cei care au gustat măcar o dată un ulei de măsline extravirgin adevărat este foarte ușor să recunoască, olfactiv sau gustativ, un ulei contrafăcut. Din păcate vorbim despre cel mai contrafăcut produs agroalimentar din lume! În Europa și în Statele Unite, în special, se fac foarte multe teste și sunt extrem de multe studii foarte bine documentate care arată fără dubiu că aproape toate uleiurile de măsline ce se vând în supermarketuri nu corespund specificațiilor de pe etichete.

Este important ca cei care comercializează ulei de măsline să nu îl trateze ca pe un simplu produs pentru vânzare, ci ca pe un aliment esențial al alimentației zilnice, component principal al dietei mediteraneene definită în 2010 de UNESCO drept patrimoniu cultural imaterial al umanității.

Un magazin de încredere nu vede în tine doar un client – interacționează și îți împărtășește propriile experiențe culinare, caută și selectează mereu doar produsele care îndeplinesc cele mai stricte criterii de calitate. Dacă magazinul distribuie ulei de măsline produs în ferme mici sau de către producători artizanali, cu care au o relație apropiată, atunci ai de-a face cu furnizori care tratează corect uleiul de măsline și pe cei care îl produc.

Prețul contează

Chiar dacă ești tentat să faci economii și să alegi ofertele cu preț avantajos, evită să faci acest lucru în cazul uleiului de măsline. O sticlă de 500 ml de ulei de calitate nu costă mai puțin de 40-50 lei și cu cât prețul e mai ridicat, cu atât probabilitatea de a fi falsificat e mai redusă.

Degustă înainte

Uleiul de măsline se degustă și se apreciază la fel ca vinul, iar testarea lui înainte de cumpărare te poate ajută să îl recunoști pe cel de top. Fii atent la miros, consistență, culoare și gust. Culoarea poate fi orice nuanță între galben verzui și verde deschis, dar în nici un caz nu ar trebui să fie alb sau limpede (acest lucru înseamnă că uleiul este rafinat și nu provine din prima presare). Gustul și mirosul pot să difere în funcție de sortiment, însă indiferent de tipul de ulei de măsline, atunci când îl degustați trebuie să simțiți senzația că este pur și natural.

Alege sticla potrivită

Evită din start uleiul de măsline depozitat în sticle de plastic, care îi alterează proprietățile. Îl recunoști pe cel de calitate după sticlele colorate care îl feresc de lumina ce îl poate oxida – uleiul extravirgin este sensibil la lumină, care îi distruge antioxidanții fragili și îl râncezește.

Citește cu atenție eticheta

Ambalajul îți furnizează foarte multe informații care te ajută să recunoști uleiul de măsline adevărat astfel încât să știi exact în ce investești. În primul rând, verifică să fie marcat în mod clar ca ”ulei de măsline extra virgin” – acest lucru înseamnă că uleiul provine din prima presare a măslinelor și are o concentrație ridicată de grăsimi sănătoase, arome puternice și e bogat în antioxidati naturali.

Următorul indicator cheie în identificarea unui ulei de măsline de calitate este nivelul de aciditate, care marchează prezența acizilor grași liberi în ulei și îi afectează gustul. Uleiul de măsline este cu atât mai bun, cu cât nivelul de aciditate are un procent mai mic. Conform standardelor IOOC – International Olive Oil Council, uleiul de măsline extravirgin nu trebuie să depășească un nivel de aciditate de 0,8 %.

  1. Se spune despre uleiul de măsline că are multe beneficii pentru sănătate, există un sortiment anume dedicat consumului în scop medical?

Eliza: Orice ulei de măsline extravirgin este benefic pentru sănătate.

Uleiul de măsline cel mai proaspăt – și de obicei și cel mai scump – are cantităti semnificative de oleocanthal, un compus fenolic natural cu proprietăti antiinflamatoare, antioxidante și antitumorale.

Intensitatea iritantă (la nivelul gâtului) a uleiului proaspăt de măsline este legată direct de cât de mult oleocanthal conține. Deci, dacă aveți probleme de sănătate alegeți un ulei de măsline cu cea mai mare cantitate de polifenoli. Avem în shop uleiul de măsline “Mille” cu cea mai mare cantitate de polifenoli 1000 mg/kg, de aici și numele uleiului „Mille”, este medicament însă nu trebuie neglijate uleiurile cu o cantitate relativ mai mică de polifenoli.

  1. După deschiderea unei sticle, în cât timp este indicat să îl consumăm?

Eliza: Dacă este ținut într-un loc răcoros și întunecat, uleiul de măsline poate fi consumat pană la 24 de luni de la termenul de expirare. De fapt, în această perioadă nu își pierde proprietățile, însă noile reglementări din Italia nu mai obligă producătorii să treacă pe etichetă data expirării pentru că uleiul de măsline nu expiră, poate fi consumat oricând.

  1. Ce ne indică culoarea uleiului de măsline?

Eliza: Uleiul de măsline are culori diferite, de la verde închis și până la galben deschis. Culoarea nu indică, însă, calitatea, ci, mai degrabă soiul de măslină. Un ulei obținut din măsline incă verzi are o culoare mai intensă, în timp ce culoarea galbenă predomină în uleiurile obținute din măsline mai coapte. Dincolo de aceasta, culoarea uleiului este influentată și de tipul de presă de extracție și de modul în care aceasta este utilizată.

Culoarea verde a uleiului semnifică că acesta conține clorofilă, uleiul gălbui conține caroteni și este dovadă că uleiul a fost extras prin procedee mecanice care au păstrat conținutul de caroteni ai măslinei. La o vorbă cu un specialist despre adevăratul ulei de măsline

  1. Ce înseamnă un ulei de măsline premiat?

Eliza: Un ulei de măsline extravirgin premiat este un ulei de măsline recunoscut de ghiduri, entități care pot juriza, pot atesta calitatea uleiului respectiv. Produsul respectiv trece prin toate rigorile și testele impuse de procedurile acestor entități de atestare a calității.

Spre exemplu: Flos Olei, Slow Food, Bioagricert, USDA, New York International Olive Oil Competition, ICEA Biologico, Gambero Rosso, Der Feinshmecker, Biol International Prize, etc.

  1. Alegerea furnizorilor probabil că nu a fost una ușoară, ne poți povesti cum și unde ați gasit cea mai bună calitate?

Eliza: În 2013 ne-am întâlnit la un târg din Italia cu fondatorul ghidului international   de uleiuri de măsline “Flos Olei”, Marco Oreggia și ne-am împrietenit. Am ales cele mai bune uleiuri de măsline din Ghidul internațional “Flos Olei” după care am început să îi vizităm.

Am selectat cu atenție cele mai premiate branduri de pe piață astăzi, ne-am selectat producătorii mici dar “pretiosi”, cei care respectă toate standardele impuse și cel mai important este faptul că am vizitat fermele partenerilor noștri în perioada de recoltare și producere a uleiului de măsline !

Uleiurile de măsline recomandate pe site-ul nostru sunt uleiurile noastre preferate, degustate de noi și de copiii noștri. Furnizorii noștri produc uleiul de măsline în conformitate cu cele mai înalte standarde ecologice și de calitate. Metodele de recoltare, tradiționale și moderne în același timp, prelucrarea și celelalte faze ale procesului de producție scrupulos au că rezultat produsele noastre pure și naturale, exclusiv organice.

  1. Ce părere ai despre uleiurile de măsline aromatizate?

Eliza: Pentru uleiurile aromatizate am ales cel mai bun producător de ulei de măsline din Italia. De Carlo este cel mai vechi producător de ulei de măsline extravirgin din Puglia și unul dintre cei mai vechi din Italia.

Pentru uleiurile aromatizate folosesc mandarine din copacii crescuți în livezile cu măslini și secretul este că amestecă uleiul proaspăt produs cu mandarinele proaspăt culese.

La fel și cu busuiocul, îl amestecă cu uleiul proaspăt, la fel și cu trufele, ardeiul iute, etc. Este un spectacol de arome! Nu se folosesc arome artificiale, conservanți sau uleiuri inferioare.

 

 

Ce înseamnă un ulei de măsline premiat? Eliza: Un ulei de măsline extravirgin premiat este un ulei de măsline recunoscut de ghiduri, entități care pot juriza, pot atesta calitatea uleiului respectiv. Produsul respectiv trece prin toate rigorile și testele impuse de procedurile acestor entități de atestare a calității. Spre exemplu: Flos Olei, Slow Food, Bioagricert, USDA, New York International Olive Oil Competition, ICEA Biologico, Gambero Rosso, Der Feinshmecker, Biol International Prize, etc.

Sursa

Citeste si: