– Mami, îmi citeşti povestea mea preferată?
– Iar? Nu vrei să îţi citesc şi altceva? Mai avem cărţi frumoase.
– Nu, vreau povestea mea.
Vă sună cunoscut dialogul, nu-i aşa? Şi mie. Aşa că am încercat să aflu ce se ascunde în spatele acestei etape a ”cărţii citite la infinit”. 
Copiii învaţă prin repetiţie, aşa că nu este surprinzător că ei tind să ceară aceeaşi poveste. Atunci când copiilor li se citeşte aceeaşi poveste de mai multe ori, ei reţin semnificaţia cuvintelor noi mai bine decât dacă li s-ar citi poveşti diferite. Dacă aud frazarea şi structura unei poveşti de mai multe ori, asta îi ajută pe copii să înveţe cuvinte şi să îşi îmbogăţească vocabularul (vezi studiul de la finalul articolului).
Şi mai este ceva. Copiilor le place să ştie ce se întâmplă într-o poveste. Se simt fericiţi că ştiu ce urmează să scrie pe pagina următoare şi, aşa, se consideră parte din acţiune.
Repetiţia, mama învăţăturii
Repetiţia modifică structura creierului. De fiecare dată când repetăm un cuvânt, un concept, o activitate, în creier se strâng şi se întăresc legăturile neurologice între celule. Aşa că, atunci când copilul nostru ne pune în braţe cartea preferată pentru a suta oară, el nu face decât să îşi dezvolte şi să îşi extindă intelectul.
Copiii caută şabloane în lumea haotică
Copiii aceştia mici ai noştri sunt cei mai buni prieteni cu rutina. Este un principiu care se aplică în toate aspectele vieţii lor. Acelaşi bol de mâncare pentru supă, acelaşi drum până în parc… Copiii caută şabloane într-o lume care pentru ei este haotică. Ei îşi găsesc confortul şi siguranţa în rutină.
Când le citim aceeaşi carte, îi liniştim şi îi relaxăm. Tocmai de aceea lectura cărţii favorite este un obicei atât de bun înainte de somn, aşa cum e cana cu lapte sau baia de seară. Acest lucru este valabil mai ales pentru copiii care nu au intrat încă la şcoală.
Dulci amintiri ale poveştii preferate
Unii copii păstrează acelaşi obicei şi mai târziu. Chiar dacă citesc singuri foarte mult, chiar dacă au descoperit poveşti noi care le-au plăcut, sunt şcolari care păstrează amintirea poveştii preferate de când erau mai mici. Aşa este pentru noi. Povestioara preferată a Sofiei este şi acum Solo, fantoma transparentă. O reciteşte singură, din când în când, dar cel mai mult îi place să i-o recitesc eu seara, înainte de culcare. 
Perioada ”cărţii citite la infinit” va trece de la sine, atunci când copilul mai creşte şi se simte mai sigur pe el şi în lumea care îl înconjoară. Nu e un obicei care să îngrijoreze, ba dimpotrivă.
Iar când, la opt sau nouă ani, vă va cere să îi recitiţi povestea preferată, atunci vi se va ivi un zâmbet dulce-trist pe buze. Pentru că vă veţi aminti de perioada ”cărţii citite la infinit”. Şi veţi regreta că a trecut atât de repede. Dar vă veţi bucura că puiul vostru mai e încă ataşat de voi, de vocea voastră blândă şi de îmbrăţişarea caldă de seară.
