Parentingul se poate rezuma, intr-o maniera mai comica, la o serie de interdictii, reguli si limite puse de parinti: „Pune-ti la loc jucariile”, „Fa-ti temele”, „Nu face asta”, etc. A incerca sa te faci ascultat de copil poate deveni obositor.
Ce este cicaleala?
La varste mici, cand prescolarul nu intelege pericolele sau riscurile la care se expune, este normal sa repeti aceleasi indemnuri sau restrictii. Si este normal ca cel mic sa le lase sa treaca pe langa el fara efect. Insa daca pe masura ce creste, te surprinzi „vorbind singur” cand te adresezi copilului, este un semn ca trebuie sa faci o schimbare.
Cum iti dai seama ca ai devenit un parinte cicalitor sau extrem de insistent?
- Cand trebuie sa amintesti in permanenta copilului ce trebuie sa faca, desi este suficient de mare incat sa stie singur.
- Cand ajungi sa iti asumi responsabilitatea pentru activitatile pe care trebuie sa le faca copilul (ordinea in propria camera, temele pentru acasa etc.).
Care sunt substraturile fenomenuluide cicaleala sau insistenta excesiva?
Parintele isi asuma responsabilitatea pentru emotiile, comportamentul si actiunile copilului. Astfel, din dorinta de a controla toate aspectele vietii copilului, parintele se vede nevoit sa explice, sa indrume, sa insiste tot timpul, astfel incat sa poata orienta comportamentul copilului in directia dorita.
Acest lucru nu este posibil de fiecare data si este normal sa fie asa. Pe masura ce copilul creste, se dezvolta si nevoia lui de autonomie si independenta. Iar daca aceste nevoi nu ii sunt incurajate de parinti, copilul va adopta singurul comportament care ii asigura un nivel minim de autonomie si independenta: va ignora insistentele parintelui.
Insistenta excesiva a parintelui are si alte consecinte negative:
- Consumul emotional excesiv al parintelui. Cand parintii trebuie sa gestioneze toate aspectele vietii copilului, timpul pentru relaxare, odihna sau responsabilitati proprii are de suferit. Acest kucru duce la frustrare, furie si chiar depresie.
- Copilul nu isi dezvolta responsabilitatea. Invatand din propriile greseli, copiii invata si sa fie responsabili si sa le evite pe viitor.
- Relatia parinte-copil devine dificila si neplacuta.
Cum sa fii un parinte mai putin cicalitor
Empatia este cheia de a intelege de ce copilul tau nu te asculta. De cele mai multe ori, cicaleala apare in relatia parinte-copil deoarece:
- Copilul nu se simte emotional aproape de parinte. Cand in cea mai mare parte a timpului parintele este doar o sursa de instructiuni sau reprosuri, copilul se distanteaza emotional de parinte si, implicit, nu acorda atentie acestuia.
- Copilul nu se simte ascultat de propriul parinte. Cand parintii nu acorda atentie copilului cand acesta comunica cu ei, copilul poate prelua acelasi comportament. In timp, intreaga comunicare devine superficiala si ineficienta, frustrandu-i atat pe parinti, cat si copii.
- Copilul nu se simte inclus in deciziile si actiunile care ii sunt impuse in mod repetat de catre parinte. Aici intervine nevoia de autonomie mentionata mai sus, dar si nevoia copilului de a simti ca apartine familiei si ca este implicat in deciziile luate la nivelul intregii familii.
- Copilul se simte depasit de situatie. Poate felul in care ii explici lucrurile nu este pe intelesul lui, poate abilitatile sale nu sunt inca suficient de dezvoltate sau poate pur si simplu nu are incredere in el insusi. In oricare din aceste situatii, copilul va alege sa ignore ce ii spui, iar tu te vei vedea nevoit sa repeti si sa reprosezi.
- Copilului i se pare irelevant sau plictisitor ceea ce spui. In acest caz, este util sa asculti ideile si argumentele copilului. Uneori, punctul sau de vedere poate fi valid, alteori copiii numesc plictisitoare sau inutile activitatile neplacute, dar necesare (cum ar fi ordinea din camera sau participarea la treburile casnice). In acest caz, copiii au nevoie sa invete ca unele reguli nu sunt negociabile si ca fiecare membru al familiei participa la sarcinile casnice nu neaparat placute, dar utile.
De aceea, ca sa reduci cicaleala din relatia cu copilul tau, poti incerca sa:
- Pui accentul pe faptul ca sunteti o echipa. Intreaga familie ar trebui sa participe la deciziile care ii afecteaza pe toti membrii familiei (chiar daca decizia finala revine parintilor), la fel cum toti membrii familiei ar trebui sa contribuie la sarcinile inevitabile din casa.
- Lasi copilului libertatea de a alege cum realizeaza o activitate.
- Asigura-te ca asteptarile tale nu depasesc capacitatea copilului tau.
- Vorbeste-i despre consecintele cu care se va confrunta daca isi evita responsabilitatile si lasa-l sa se gestioneze.
Citeste si:
-
Parenting: 5 frici pe care le transmitem inconstient copiilor nostri
-
12 Limitari utile pentru copii
-
Iată de ce este bine să-ți îmbrățișezi des copiii!
-
Intelege PSIHOLOGIA copiilor: 23 de fraze psihologice cheie pentru parinti
-
Copii „cuminţi” – cu ce preţ? Costul secret al ruşinii…