AUTOREGENERAREA ORGANISMULUI NU E UN MIT! LA FIECARE 7 ANI, CORPUL „SE ÎNNOIEŞTE”, DAR TREBUIE SĂ ŞTIM CUM SĂ STIMULĂM ACEST PROCES

AUTOREGENERAREA ORGANISMULUI NU E UN MIT! LA FIECARE 7 ANI, CORPUL „SE ÎNNOIEŞTE”, DAR TREBUIE SĂ ŞTIM CUM SĂ STIMULĂM ACEST PROCES

Organismul uman are uimitoarea capacitate de a se autoregenera. Celulele mor şi se nasc altele noi, însă ele au durată de viaţă diferită, ca atare organele se înnoiesc în ritmuri diferite. De exemplu, celulele roşii parcurg un ciclu complet de viaţă în patru luni, cele albe, într-un an. Pielea se schimbă o dată la 2-3 săptămâni, colonul la 4 zile, oasele la 10 ani. Însă o dată la 7 ani, îşi încheie procesul de regenerare toate celulele corpului. Din 7 în 7 ani suntem alţi oameni. Numai că acest proces se poate petrece mai rar din cauza toxinelor acumulate, care frânează regenerarea celulară. Putem stimula natural acest proces, printr-o alimentaţie adecvată, prelungindu-ne astfel tinereţea. 

Ficatul se poate reface în 5 luni

Celulele corpului omenesc îmbătrânesc, mor şi sunt înlocuite de altele noi. Zilnic, în corpul omenesc mor aproximativ 50-70 miliarde de celule. Într-un an, într-un organism adult, masa de celule moarte este egală cu masa individului. O dată la 7 ani, organismul e regenerat aproape în întregime. Puterea de regenerare şi supravieţuire a celulelor depinde de energia primită, iar această energie trebuie să fie, la rândul ei, reînnoită. Există mai multe metode de alimentare cu biocombustibili. Unele teorii vorbesc de o stimulare energo-informaţională (biorezonanţa, homeopatia, bioenergoterapia, medicina integrată, fitoterapia, gemoterapia), care ar duce la formarea de celule stem, cele care regenerează ţesuturile, refăcându-le pe cele bolnave. Dar cea mai la îndemână metodă de a ne reîntineri organismul este alimentaţia sănătoasă. Fiecare organ are ritmul lui de îmbătrânire şi de regenerare. De exemplu, ficatul, foarte bine vascularizat, are o putere de refacere uimitoare, se reface complet în cinci luni şi chiar mai repede. În cazul în care se îndepărtează prin operaţie 70% din ficatul unei persoane, acesta va creşte la loc, aproape în întregime, în numai două luni. Până şi ficatul alcoolicilor se poate regenera, deoarece celulele hepatice se reînnoiesc o dată la 150 de zile. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, organismul s-ar umple de deşeuri şi ar înceta să mai funcţioneze. În cazul cirozei, însă, ficatul nu mai are nicio celulă funcţională şi nu se mai poate regenera. Pentru a ajuta ficatul să întinerească, se recomandă alimente bogate în acid folic şi complexul de vitamine B. Remedii care protejează ficatul: lemn dulce, păpădie, silimarină, suc de aloe, ulei de somon, lucernă, pătrunjel, morcov, oregano, ginseng, armurariu. Bătrânii spun că plantele şi florile galbene sunt ideale pentru sănătatea ficatului.

Inima întinereşte o dată la 20 de ani

Până de curând se credea că inima nu are capacitatea de a se regenera. Un studiu recent a descoperit că acest organ este dotat cu celule stem care întineresc constant, de cel puţin 3 sau 4 ori în timpul vieţii. Dacă inima nu s-ar regenera, durata ei de viaţă ar fi de numai 20 de ani. După vârsta de 35 de ani, inima oboseşte şi îşi răreşte bătăile, numărul maxim de contracţii pe minut scăzând cu o bătaie pe an. De asemenea, inima se micşorează cu o medie de 0,3 grame în fiecare an, pompând tot mai puţin sânge în corp. La fel ca toţi ceilalţi muşchi, inima rămâne în formă cu exerciţii fizice. Regenerarea celulelor cardiace se poate face cu substanţe neocardiogenice, capabile să stimuleze formarea de ţesut cardiac sănătos. Aceste substanţe benefice pentru inimă sunt resveratrolul (extras din struguri) şi ginsengul. Remedii care stimulează celulele stem şi astfel, întineresc inima: infuzie de unguraş şi lăptişor de matcă. Ca inima să funcţioneze bine, şi sângele trebuie să fie sănătos, dar şi vasele prin care circulă. Celulele roşii din sânge trăiesc cam patru luni. O singură picătură de sânge conţine milioane de asemenea celule, care ajută la transportul oxigenului. Fierul facilitează acest proces, deci e bine să mâncăm carne roşie, ouă, carne de pui sau fasole, porumb, sfeclă roşie, cacao. Plantele care combat anemia: viţă-de-vie, flori de castan sălbatic, păducel, pin, dovleac, ţelină. Vasele de sânge îngustate îşi pot recăpăta dimensiunile optime prin forţele proprii ale organismului, care poate construi chiar artere noi. Esenţială e alimentaţia săracă în sare şi colesterol. Se recomandă vinete, morcovi, ceapă, soia, peste, iaurt, ulei de floarea-soarelui, mere, gutui, tărâţe de ovăz şi de orz. Dintre plante, sunt utile creson, praz, usturoi, hrean, suc de varză.

Intestine noi, la 3 zile

Plămânii conţin mai multe tipuri de celule, care se înnoiesc la perioade diferite de timp, de cel mai mult timp având nevoie ţesutul alveolar: circa un an. Pe de altă parte, celulele de la suprafaţa plămânilor se regenerează o dată la 2 sau 3 săptămâni. Emfizemul pulmonar, însă, poate împiedica regenerarea celulelor, distrugând definitiv celulele ţesutului alveolar. Pentru regenerarea mai rapidă şi mai eficientă a plămânilor se recomandă vitamina A (acidul retinoic). O singură porţie de morcovi, cartofi dulci sau mango oferă doza recomandată zilnic din această vitamină. Importante sunt şi renunţarea la fumat şi mişcarea în aer liber. Antioxidanţii ajută la refacerea plămânilor. Vitamina C şi flavonoide se găsesc în fructele şi legumele proaspete, în special fructele de pădure, verdeţurile (broccoli), roşii, ardei şi cireşe. Lactatele, peştele, apa şi cafeaua îmbunătăţesc activitatea pulmonară. Vârsta intestinelor este de numai 2-3 zile. Aceasta deoarece intestinele sunt expuse chimicalelor foarte corozive, precum acidul gastric. Anumite porţiuni, care se protejează cu un mucus de acest acid, se regenerează la fiecare 3-5 zile. Celulele mucoasei intestinale se hrănesc şi se regenerează în proporţie de 70% cu ajutorul acizilor graşi Omega. Aceştia conferă protecţie contra cancerului şi a bolilor inflamatorii ale intestinului. Prăjelile şi băuturile alcoolice afectează mucoasa intestinelor. Cei mai buni regeneratori ai intestinelor sunt: varza murată, pătlagina, cătina, arnica. Sunt necesare 25-30 de grame de fibre în fiecare zi. Învelişul stomacului (mucusul) se schimbă complet la 5 zile.

La bărbaţi, unghiile şi părul se regenerează mai repede

Papilele gustative, mai bine zis, receptorii pentru gust, au o durată de viaţă de numai 10 zile. Pe suprafaţa limbii există circa 10.000 de receptori care ne ajută să detectăm aromele, la vârstnici numărul acestora putând să se reducă la jumătate. Infecţiile şi fumatul pot afecta receptorii şi regenerarea acestora. La ochi, singura componentă care se regenerează de-a lungul vieţii este corneea, în mai puţin de 24 de ore de la accident. Pentru o vedere bună, trebuie să mâncăm peşte, morcovi, afine, ouă, usturoi, spanac. Ochiul este protejat de gene. Cele de sus au în jur de 150-200 de peri, iar cele de jos 75-100. Genele cad şi sunt înlocuite de altele o dată la două luni. Vârsta părului depinde de lungimea acestuia, însă, în mod obişnuit, acesta creşte un centimetru pe lună. La femei, părul se reface complet o dată la şase ani, la bărbaţi, o dată la trei ani. Anual, pierdem mai mult de 35.000 de fire de păr ca urmare a acestui ciclu natural de înnoire. Numărul acestor fire pierdute poate fi mai mare sub influenţa stresului, a fumatului, a alimentaţiei lipsită de nutrienţi. Sprâncenele se refac în aproximativ 6-8 săptămâni. Unghiile de la mâini cresc cu 3-4 milimetri pe lună, de două ori mai repede decât cele de la picioare. Unghiile de la picioare se regenerează în 6 luni, în timp ce unghiile de la mâini se refac în 3 luni. Explicaţia este aceea că ultimele sunt mai bine vascularizate. Unghiile celor tineri şi ale bărbaţilor cresc mai repede datorită unei circulaţii mai bune. În mod inexplicabil, unghiile degetelor mici de la mâini cresc mai încet decât celelalte. Pentru sănătatea şi regenerarea unghiilor şi a părului, se recomandă: ouă, legume, somon, fasole, nuci, portocale, cereale integrale, carne de pui, lactate, apa, ficat, roşii, avocado, seminţe de floarea-soarelui, carne de curcan, mazăre.

Pielea se reînnoieşte o dată la două săptămâni, pentru a putea proteja organismul mai bine contra diverselor substanţe cu care vine în contact, dar şi pentru a se putea reface în urma rănirilor. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, epiderma îşi pierde elasticitatea, din cauza lipsei colagenului şi a deshidratării, ceea ce reduce din capacitatea ei de a se autoregenera. Cel mai mare organ al omului, pielea, îşi reduce masa cu aproximativ 4 kilograme. Pentru o piele sănătoasă, trebuie să consumăm: fibre, cereale integrale, alimente bogate în acizi graşi Omega-3 (peşte gras, avocado, nuci, seminţe de in, seminţe de dovleac, migdale), carne, peşte, ouă, ulei vegetal nerafinat şi fructe oleaginoase, fructe de pădure, citrice, roşii. Muşchii intercostali se regenerează o dată la 15 ani. După vârsta de 25 ani, începem să pierdem aproximativ 250 de grame de masă musculară, cele mai afectate zone fiind şoldurile, picioarele şi spatele. Acest fapt atrage, inevitabil, scăderea flexibilităţii şi a rezistenţei fizice a organismului, ducând la predispoziţia spre accidente. Alimente care cresc masa musculară: carne de vită, migdale, sfeclă roşie, orez brun, portocale, pepene galben, ouă, lapte, brânză de vaci.

Doar o parte a creierului se regenerează

Neuronii sunt singurele celule care nu se regenerează. Mai exact, creierul nostru porneşte cu celulele pe care le avem la naştere, în jur de 100 de miliarde. Pe măsură ce îmbătrânim, o parte din celule se degradează, ceea ce explică accesele de demenţă la unele persoane. Cu toate acestea, există două zone ale creierului care se regenerează: bulbul olfactiv, responsabil de simţul mirosului, şi hipotalamusul, care răspunde de capacitatea de învăţare. Cerebelul este cu 3 ani mai tânăr decât organismul. Această parte din creier este localizată în partea dinspre ceafă a creierului şi controlează funcţiile motorii şi ale echilibrului. Deşi reprezintă doar 10% din totalul creierului, aici e sediul a mai mult de jumătate din neuroni. Este una dintre primele zone care se dezvoltă la bebeluşi. Creierul începe să se micşoreze de la vârsta de 20 de ani şi, în decursul vieţii, îşi pierde în jur de 10-15% din greutate. La naştere, cântăreşte cam 400 g, în adolescenţă are în jur de 1,4 kg. Pierdem câte un gram din greutatea creierului pe an. Adică 100.000 de neuroni. Oamenii de ştiinţă nu pot explica de ce neuronii nu se regenerează, dar se presupune că de vină ar fi acumularea de toxine. Problemele sunt accelerate de fumat, alcool, diabet, obezitate, colesterol mărit. Scanările arată că lobul frontal şi cel temporal se micşorează cel mai mult. Totuşi, acest proces nu afectează capacitatea de gândire şi de concentrare. Folosindu-ne creierul intens, acesta devine mai puternic. Cele mai bune alimente pentru sănătatea creierului sunt: fructele de pădure (afine), nuci, avocado, banane, ouă, somon, vinete, cafea, ciocolată neagră, iaurt, ceai verde, legumele cu frunze verzi, morcovi cruzi, vin roşu, cereale integrale, usturoi.

Osul se reînnoieşte o dată la 10 ani

Oasele se refac constant, însă procesul de regenerare complet se încheie o dată la 10 ani. Osteocitele ajută la refacerea oasele, iar osteoblastele construiesc matricea osoasă şi mineralizează osul. Procesul de regenerare încetineşte în jurul vârstei de 45 de ani, când poate începe procesul de instalare a osteoporozei, în special la femei. Densitatea osoasă este cea mai puternică la 20 de ani. Coloana vertebrală se reface şi ea, însă majoritatea persoanelor pierd un centimetru la fiecare decadă, începând cu vârsta 40 de ani, din cauza curbării coloanei. Cele 23 de discuri intervertebrale, care absorb şocurile asupra coloanei, se comprimă treptat. În special în timpul zilei acestea se tasează, dar se reaşază în timpul somnului. Dimineaţa, înălţimea unui om e cu 1-1,5 centimetri mai mare decât seara. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, discurile nu îşi mai revin. Scăderea în înălţime reprezintă un semn al apariţiei osteoporozei, în special la femei, iar la bărbaţi poate însemna şi o problemă de inimă. Cei care pierd 2,8 centimetri sau mai mult în 20 de ani sunt cu 46% mai predispuşi la boli coronariene. Numai o cincime dintre oameni reuşesc să îşi menţină înălţimea odată cu vârsta. Persoanele care scad în înălţime, conform unui studiu recent, sunt mai predispuse la fracturi de şold. Odată cu trecerea anilor, şi oasele feţei se micşorează, primul fiind maxilarul, din cauza pierderii dinţilor. Pentru regenerarea oaselor, hrana trebuie să conţină alimente bogate în calciu (lactate, legume cu frunze verzi) şi vitamina D (peşte gras, broccoli). Evitaţi fumatul, alcoolul şi excesul de cafeină. Cercetătorii au descoperit că persoanele care fac aerobic în mod regulat pierd doar o jumătate din centimetrii pierduţi de majoritatea oamenilor.

Unele organe se micşorează, altele cresc

Vezica urinară se micşorează şi ea. La 25 de ani, vezica unei persoane normale poate reţine în jur de două căni de lichid, dar până la 65 de ani volumul se înjumătăţeşte. Evitaţi alcoolul şi cafeaua în exces, acestea irită vezica. Unele organe cresc, însă, pe măsura înaintării în vârstă. Partea internă a lobului urechii rămâne la aceeaşi mărime, dar la exterior majoritatea urechilor se alungesc, deoarece cartilajele continuă să se dezvolte şi după ce oasele s-au oprit din creştere. Astfel, la bătrâneţe încep să atârne. Labele picioarelor se lungesc şi se lăţesc în timp, deoarece tendoanele şi ligamentele îşi pierd elasticitatea. La fiecare 10 ani, o persoană mai poate creşte cu o jumătate sau chiar un număr la pantofi. Organele sexuale ale femeilor şi bărbaţilor se micşorează odată cu vârsta. Şi glandele mamare resimt îmbătrânirea, aşa că sânii îşi pierd din volum şi se lasă. Volumul spermei se reduce cu aproximativ 0,03 mililitri, iar numărul spermatozoizilor capabili de fecundare cu 2,5 milioane. După vârsta de 27 de ani, ovulele femeilor îmbătrânesc prematur. O dietă săracă în grăsimi şi cât se poate de sănătoasă va asigura o viaţă sexuală bună cât mai mult timp. Anual, acumulăm circa 700 de grame de grăsime chiar dacă nu ne schimbăm obiceiurile alimentare sau stilul de viaţă.

Sursa