3 motive să gătești peștele la microunde. Cercetătorii britanici spun că e mai sănătos

3 motive să gătești peștele la microunde. Cercetătorii britanici spun că e mai sănătos

Carnea de pește este delicată, se gătește rapid și nu este nevoie să stea la cuptor sau în tigaie prea mult timp. Dar la microunde, se poate prepara mult mai ușor și mai rapid. Iar unii bucătari spun că este și mai gustoasă. Iată de ce e bine să gătești peștele la microunde.

Tuturor ne place peștele prăjit, dar este mult mai sănătos să îl gătești la cuptor, cu puțin ulei și lămâie. Bucătarii britanici recomandă chiar să gătești peștele la microunde, deoarece

  1. se gătește mai rapid
  2. este mai gustos
  3. și își păstrează mult mai bine calitățile nutritive.
Cuptorul cu microunde, controversat

Este adevărat că multă lume crede că microundele afectează grav alimentele și ne afectează sănătatea, dar până acum niciun studiu aprofundat nu a demonstrat că sunt periculoase pentru organism.

Ba chiar un studiu realizat în Marea Britanie susține că alimentele gătite la microunde se coc mai repede, iar nutrienții, anumite vitamine și acizi benefici se păstrează în totalitate, deoarece timpul de coacere este mult mai scurt decât la cuptorul pe gaz.

Cel mai simplu mod să gătești peștele la microunde

Când te grăbești și vrei să pregătești rapid o cină cu file de pește și o salată, atunci alege cuptorul cu microunde. În general, este nevoie doar de 3 până la 6 minute să coci un file de pește, în funcție de grosimea lui.

Pune carnea de pește într-o caserolă specială pentru cuptorul cu microunde, din plastic sau din sticlă termorezistentă, adaugă puțină apă, ulei, zeamă de lămâie și condimentele tale preferate.

Acoperă caserola și lasă peștele să se gătească timp de câteva minute, în funcție și de indicațiile din rețetă. Setează temperatura la maximum sau alege programul special să gătești pește la microunde. Multe cuptoare moderne au un program special pentru carnea delicată de pește.

Peștele își va păstra consistența, va fi mai gustos și va fi bine pătruns de aroma condimentelor.

Sursa