De vizitat! 4 metropole europene de la malul mării

Este deja primăvară, ziua începe să devină mai lungă decât noaptea, energia ne revine, iar marea parte a timpului merită petrecut afară, la soare. Este cea mai frumoasă perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru a începe vacanțele de weekend, dar și perioada pentru planurile relaxante de vară. Așadar, unde mai mergem în vacanță?

Eu am mereu această dilemă: îmi doresc foarte mult să vizitez orașe mari, cu istorie și multe locații inedite de vizitat, dar în același timp îmi place de nu mai pot să stau la plajă și… pur și simplu să stau aproape de mare. Și pentru a nu mai face tot felul de compromisuri, am găsit soluția: un city break prin care mă pot bucura în același timp de briza mării și de o metropolă cu farmecul ei. Descoperi și un nou loc, plin de atracții turistice și experiențe inedite – stai și aproape de mare.

Pentru cea mai bună alegere, consultanții agenției de travel online eSky România mi-au propus o serie de orașe europene foarte la modă în această perioadă a anului. Fie că ești în căutarea unor orașe cu arhitectură frumoasă, cu muzee pline de mister, preparate culinare uimitoare, sau pur și simplu vrei să-ți petreci câteva zile într-o atmosferă relaxantă sau vibrantă, vei avea de unde alege. Plus, mi-au recomandat și perioadele cele mai bune de vizitat – aceasta poate fi cheia unei vacanțe reușite.

Amsterdam – Veneția Nordului

Nu este o coincidență faptul că cel mai mare oraș din Olanda este numit și „Veneția Nordului”. Este un oraș înălțat, la propriu și la figurat, din mare. Cei peste 100 de kilometri de canale care traversează nenumăratele străzi înguste și piețe de flori îți vor oferi colțuri pitorești, numai bune de fotografiat.

Dacă ajungi în Amsterdam, este obligatoriu să treci pe listă și Bloemenmarkt, o piață plutitoare de flori situată în centrul orașului, dar și orașul Aalsmeer, situat la zece kilometri de Amsterdam, unde vei putea vizita cea mai mare piață de flori din lume – Royal Flora Holland. Nu ar trebui să ratezi nici Muzeul Rijksmuseum, o dovadă vie a istoriei culturale bogate a Țărilor de Jos. Tot la capitolul muzee, Ripley’s Believe It or Not! te va conduce într-o călătorie inedită în arta spectaculosului, de la exponate arheologice, până la tuneluri cosmice sau teatru 5D. Nu cred că ar trebui să mai amintim, dar nu ar trebui să ratezi o plimbare cu bicicleta (în Amsterdam sunt mai multe biciclete decât locuitori) și cât mai multe opriri la boemele cafenele.

Când să vizitezi Amsterdamul? Cel mai bun moment este sfârșitul lunii aprilie. Atunci, olandezii sărbătoresc Koningsdag (Ziua Regelui), iar orașul se transformă într-un „tărâm portocaliu”. Pe lângă atmosfera de sărbătoare, vei putea participa și la numeroase evenimente și concerte în aer liber sau vei putea vizita târguri deschise doar în această perioadă a anului.

Atena – orașul Glorios

Atena nu este doar un oraș, ci un simbol și o dovadă vie a unei culturi impresionante. Este, de asemenea, un oraș modern cu o dinamică fantastică. Atena reprezintă o călătorie în cultura ce a oferit lumii personalități precum Homer, Platon sau Aristotel. De un lucru poți fi sigur: fie că ești pasionat de istorie sau nu, în Atena nu ai cum să te plictisești.

Pe lângă obiectivele sale turistice pe care le-am descoperit la orele de istorie, Atena te va surprinde și prin maniera în care anticul este îmbinat cu modernul. După ce vei vizita Acropole – colina sacră din mijlocul

orașului, cartierul Anafiotika – unde căsuțele albe și străduțele înguste te vor face să te simți ca în Santorini sau Mykonos, Piața Centrală Agora sau Plaka – cel mai vechi cartier din Atena, fă un popas și la Technopolis. Acesta este muzeul de industrie al Greciei și un centru cultural în sine. Pe listă ar trebui să treci și muzeul Hellenic Motor, unde vei putea vedea una dintre cele mai importante și exclusiviste colecții de mașini din lume.

Când să vizitezi Atena? Primăvara este printre cele mai bune perioade în care poți vizita celebra metropolă. Vei putea evita aglomerația din restul anului, dar și temperaturile care pe timp de vară pot fi insuportabile.

Copenhaga – Simte puterea hygge

Capitala Danemarcei este una dintre cele mai relaxante și în același timp pline de viață metropole europene. Ca și Amsterdamul, Copenhaga este traversată de numeroase canale ce formează bulevarde vibrante și este plină de muzee, cafenele cochete, magazine și restaurante.

Fanii culturii hippie vor fi impresionați de Christiania – un cartier născut într-o fostă cazarmă militară. Aici există reguli proprii, stabilite chiar de rezidenți. Înainte de a trece „frontiera” și de a vizita cartierul, merită să citiți regulile, pe care le veți putea găsi la fiecare intrare în cartier.

Nu ar trebui să ratezi o plimbare pe malul Nyhavnului, unde vei putea vizita si palatul regal Amalienborg. Să te rătăcești prin oraș nu poate fi decât un lucru foarte plăcut, mai ales dacă ești pe bicicletă: vei putea descoperi locuri foarte frumoase și mai puțin cunoscute. Dacă îți plac parcurile de distracție, în Copenhaga vei putea vizita sursa de inspirație a lui Walt Disney pentru construcția Disneyland, parcul Tivoli.

Când să vizitezi Copenhaga? 30 mai – 3 iunie este perioada în care are loc „Distorsion”, un festival de aproape o săptămână ce este organizat într-o mare parte din oraș. Vei avea parte de evenimente dedicate, cluburi deschise chiar în mijlocul străzii și multă voie bună!

Marsilia – Perla Coastei de Azur

Călătorii spun că nu ai vizitat cu adevărat Franța, până nu ai văzut Coasta de Azur. În câteva cuvinte, sute de kilometri de plaje cu apă azurie și locuri unde timpul parcă stă în loc. Coasta de Azur se întinde de la orașul Cassis, situat în apropiere de Marsilia, până la granița cu Italia. Dacă alegi să mergi într-un city break în Marsilia, te vei bucura de ospitalitatea locuitorilor și, pe lângă obiectivele turistice ale orașului și plaja cu apă azurie, vei putea să vizitezi și micile sătuce din nordul Marsiliei, unde totul parcă se întâmplă într-un ritm atât de lent și necunoscut nouă.

În Marsilia, nu ar trebui să ratezi o plimbare în Port Vieux, portul vechi al orașului, și nici Notre-Dame de la Garde, biserica emblematică a Marsiliei, situată pe un deal de 160 de metri. Dacă vrei să vizitezi un parc veritabil mediteranean și în același timp unul dintre cele mai emblematice palate de pe Coasta de Azur, fă un popas în Parcul Longchamp și după vizitează și palatul cu același nume.

Când să vizitezi Marsilia? Temperaturile sunt perfecte pe toată durata primăverii, dar dacă vei merge în perioada 14-25 mai, cand are loc Festivalului de Film de la Cannes, ar trebui să știi că în numai 2 ore ajungi de la Marsilia la Cannes si vei traversa și o bună parte din Coasta de Azur, într-un peisaj care te va convinge să revii.

Sursa

Citeste si: