Cum sa scoateti petele din covor – 6 solutii accesibile fiecaruia

 

In decorul interior, covorul joaca un rol central, echilibrand adesea intreaga incapere din punct de vedere cromatic si al jocului de tipare si texturi. Ce va faceti insa cand o pata sau mai multe indraznesc sa strice acest echilibru? Puneti mana si pregatiti voi insiva cateva solutii eficiente prin care sa indepartati sursa problemei. Iata deci cum sa scoateti petele din covor folosind ce aveti la indemana acasa, urmand sa revenim asupra acestui subiect.

O pata de cafea sau de ceai poate fi indepartata tot cu ajutorul altui lichid – berea. Turnati peste pata respectiva si frecati usor cu o carpa uscata si curata. Repetati procesul daca este necesar pana la disparitia petei.

Daca in urma petrecerii au ramas pete de vin rosu pe covor, atunci luati aminte la aceasta solutie la indemana: amestecati detergent lichid si apa oxigenata in parti egale si apoi turnati compozitia peste pata respectiva. Presati cu o bucata de carpa uscata, spalati apoi cu apa calduta si lasati covorul sa se usuce.

Amestecati ingrediente, frecati si aspirati

Daca ati patat covorul cu grasime, turnati praf de amidon peste pata si lasati-l sa actioneze timp de 20 de minute. Pudra va absorbi grasimea, iar voi nu trebuie decat sa aspirati pentru un aspect final imaculat.

Otetul este un alt ingredient-minune care ajuta la indepartarea petelor de pe covor. Daca vorbim de pete mici, atunci amestectati doua linguri de sare de bucatarie cu jumatate de cana de otet. Daca petele sunt mai mari si mai intunecate, atunci adaugati celor doua ingrediente amintite mai devreme doua linguri de borax, substanta utilizata in producerea sapunurilor si a detergentilor. In cel mai nefericit scenariu, cand vorbim de pete aparent imposibil de scos, faceti o pasta amestecand o lingura de otet si una de amidon de porumb. In fiecare din cele trei cazuri, frecati pata cu o carpa uscata inmuiata in solutia sau pasta folosita, lasati sa isi faca efectul si apoi aspirati. In ultimul caz, lasati pana la doua zile ca pasta sa lucreze.

Vi se intampla adesea, atunci cand intrati intr-o casa, sa va loveasca un miros puternic. De multe ori, mirosul este impregnat in covor, cel mai expus mizeriei. Din acest motiv, daca vreti sa improspatati o camera incepeti cu covorul, acel absorbant de mirosuri neplacute. Presarati bicarbonat de sodiu pe intreaga suprafata a covorului, lasati-l sa isi faca efectul peste noapte si apoi aspirati a doua zi.

Sursa

Citeste si: