Denumită de egipteni „planta nemuririi” și prețuită de multe civilizații, Aloe Vera este cunoscută și astăzi pentru proprietățile ei. Timp de milenii, miraculoasa plantă a fost folosită pentru a trata peste 50 de afecțiuni, de la obezitate la arsuri, dermatite, ulcer și astm până la diabet, acnee și chiar lepră.
Aloe Vera este compusă în proporție de 95% din apă, dar celelalte 5 procente conțin un nivel foarte mare de enzime benefice. Planta are peste 200 de compuși bioactivi: minerale, enzime, vitamine, aminoacizi, care stimulează absorbția de nutrienți în corp. Ea mai conține și un nivel ridicat de calciu, fier, zinc, magneziu, cupru și potasiu.
Proprietățile uimitoare ale plantei Aloe Vera
Aloe Vera este un agent antiinflamator și antibacterian extrem de performant și ajută la detoxifierea organismului și întărirea sistemului imunitar. Mai mult, planta conține și vitamina B12, care se găsește în mod normal doar în mâncăruri de origine animală și care ajută crearea de globule roșii.
Aloe Vera este originară din Africa și unele părți ale Orientului Mijlociu, dar poate fi crescută și în casă, fiind accesibilă oricui.
Atât Cleopatra, cât și Nefertiti prețuiau și foloseau seva de Aloe Vera pentru a-și menține frumusețea. Chiar și morții erau îmbălsămați cu Aloe Vera, datorită proprietăților ei antibacteriene și antifungice. 
Pe lângă asta, planta era oferită ca și ofrandă faraonilor decedați, în timpul ritualurilor funerare. Bogăția și stima de care se bucura o persoană era măsurată și după cantitatea de Aloe Vera pe care o aducea ca ofrandă.
Manuscrisele antice vorbesc despre proprietățile ei
Descoperit la Teba în 1858, „papirusul lui Eber”, care datează din 1550 î.e.n, din vremea faraonului Amenhotep, documentează proprietățile calmante și antiinflamatorii ale plantei. Egiptenii o foloseau și la confecționarea papirusului, dar și pentru a trata tuberculoza.
Alte scrieri cu privire la Aloe au fost descoperite în Nippur pe o serie de plăcuțe de lut din jurul anului 2200 î.e.n. La acea vreme, mesopotamienii foloseau planta ca detoxifiant. Ei considerau că bolile sunt cauzate de spiritele malefice, iar rolul plantei era să alunge demonii din trupul celui bolnav. 
Pe vremea lui Alexandru cel Mare, Aloe era folosită pentru a vindeca rănile suferite de soldați pe câmpul de luptă. Alexandru cel Mare chiar a ordonat ca armatele sale să fie dotate cu care care transportau Aloe Vera în ghivece, pentru a fi folosite imediat în caz de nevoie.
Se pare că Aristotel l-ar fi convins pe Alexandru cel Mare să ocupe insula Socotra tocmai pentru a stăpâni întinderile pe care creștea Aloe.
Aloe Vera în Roma antică
În timpul domniei lui Nero, în secolul I, medicul Dioscoride a însoțit trupele romane în deplasările lor, în căutarea de noi metode de vindecare. Dioscoride a scris mai multe cărți, printre care și „De materia medica”, despre farmacie, între anii 41 și 68, în care a inclus mai multe rețete și tratamente pentru numeroase boli. 
Într-un capitol despre terapie, Dioscoride descrie Aloe Vera ca fiind planta sa preferată. Recomanda ca seva de Aloe Vera să fie folosită pentru tratarea rănilor deschise, afecțiunilor gastrointestinale, gingivitei, erupțiilor cutanate și căderii părului.
Pliniu cel Bătrân, un medic contemporan cu Dioscoride, confirma descoperirile în a sa „Istorie naturală”, dar includea și alte boli, precum lepra, ca fiind vindecabile cu Aloe Vera.
Aloe era „metoda armoniei” în China
Și în cultura chineză, această plantă era privită ca un ingredient important la vremea expedițiilor lui Marco Polo. Gelul de Aloe era deshidratat, iar produsul rezultat se numea „Lu-hui”, adică „depunere neagră”. Cartea de tratamente Shi-Shen descrie planta ca fiind „metoda armoniei”.
Din acest motiv, Aloe Vera a căpătat un rol foarte important în viața de zi cu zi a chinezilor. În Japonia, Aloe Vera era cunoscută drept „planta regală”. Sucul său era consumat ca elixir sau era aplicat pe rănile samurailor, pentru a le vindeca, la fel cum se proceda pe vremea lui Alexandru cel Mare.
Era cultivată de călugării spanioli
Cristofor Columb avea și el ghivece cu Aloe Vera pe vasele de expediție, planta fiind folosită la vindecarea rănilor mercenarilor. Marele explorator chiar a inclus Aloe Vera pe lista celor patru produse vegetale indispensabile în expediții, alături de grâu, struguri și măsline. 
Dar și în Lumea Nouă Aloe Vera s-a bucurat de un respect deosebit, devenind una dintre plantele venerate de triburile băștinașe.
Gelul diluat de Aloe Vera se putea aplica direct pe piele sau pe lemn ori scoarță de copac pentru a îndepărta insectele. De asemenea, se folosea la conservarea trupurilor celor decedați, într-un proces de îmbălsămare asemănător celui din Egiptul antic.
