ROCHIA NEAGRĂ. CUM O ASORTĂM ȘI CUM O ACCESORIZĂM

 

ROCHIA NEAGRĂ. CUM O ASORTĂM ȘI CUM O ACCESORIZĂM

Rochia neagră nu ar trebui să lipsească din garderoba nimănui. Încă din anul 1926, când a apărut prima dată conceptul de ”little black dress” la Coco Chanel și până în zilele noastre, rochia neagră este piesa vestimentară care niciodată nu s-a demodat.

Rochia neagră este acea piesă vestimentară care este obligatorie în garderoba unei femei, dar și simbol al eleganței, al modei, al feminității. Rochia neagră, poate fi purtată în diferite momente ale zilei și este ușor de accesorizat, tocmai datorită simplității.

De ce trebuie să ai o rochie neagră în garderobă

Aparent banală, o rochiea neagră clasică este cea care poate să își schimbe aspectul în funcție de ceea ce îți dorești, devenind eleganță alături de un pantof clasic, glamourous îmbrăcată pe sub o haină de blană, chic alături de un sacou masculin sau tinerească accesorizată cu o curea în talie. Rochia neagră te salvează în orice situație, indiferent dacă este vorba despre o petrecere, un cocktail sau o simplă zi la birou.

Cum accesorizăm o rochie neagră

Rochia neagră poate fi accesorizata și asortată în zeci de feluri, depinde mereu de stilul pe care îl abordezi. Dacă o asortezi cu o pereche de cizme înalte acoperite cu cristale devine glam. Dacă o porți cu teniși și un hood se încadrează în așa numitul street style iar dacă o mixezi cu un colier supradimensionat, o pereche de sandale sexy și un plic metalic, rochia neagră simplă se transformă într-una de seară!

Culori de pantofi care merg cu rochia neagră

Una dintre cele mai la îndemână combinații vestimentare pe care orice femeie le poate face este reprezentată de alăturarea unei rochii de culoare neagră cu o pereche de pantofi roșii. În mod cert, dacă ai puțină grijă și la accesorizare, vei obține o ținută eleganță, de bun gust, dar care nu poate implică greșeli majore de styling.

Vrei să ieși din clasicul tipar rochie neagră mini + siletto? Încearcă mai degarba să asortezi rochia neagră scurtă cu o pereche de cioarapi fantezie și o pereche de sandale cu tocul gros. O altă variantă ar fi să o asortezi cu o pereche de botine colorate și bijuterii geometrice din plexi, pentru un look future.

Ce bijuterii să alegi pentru rochia neagră

Principalul avantaj al rochiei negre este versatilitatea. Aceeași rochie neagră accesorizată diferit, devine o rochie nouă de fiecare dată când îți dorești asta. Eticheta spune că la rochiile elegante, cu spatele gol, se poartă doar cercei, în timp ce rochiile cu umeri și/sau piept acoperit sunt complimentate de cercei lungi și, în funcție de context, brățări!

Pentru un look lejer, de vară, poți opta oricând pentru cerceii supradimensionați, din pene de exemplu, sau din materiale colorate. Pentru un efect wow, poți să-ți pui mărgele roșii din lemn sau mărgele de sticlă cu multe șiraguri și cu multe culori.

Rochia cu decolteu te predispune la coliere și mărgele. Femeilor înalte le stă cel mai bine cu coliere lungi. Pe femeile cu gâtul specialiștii le sfătuiesc să nu pună accent pe coliere proeminente sau prea mari. Cel mai bine le-ar sta cu lănțișoare discrete, în V.

Poșeta și ciorapii potriviți pentru o rochie neagră

Clasica Little Black Dress se va potrivi perfect cu dresuri cu modele în formă de săgeată, care vor alungi vizual aspectul picioarelor tale. Circula o idee conform căreia cu cât este mai ușoară rochia, cu atât trebuie să fie dresurile mai subțiri, dar în zilele noastre, din ce în ce mai multe fete încalcă regulile și poartă rochii din mătase cu colanți negri iarna. Tonul pantofilor ar trebui să fie asortat cu tonul dresurilor, dar nu este total greșit dacă nu se asortează.

Sursa