Paracetamolul, ibuprofenul și acidul acetilsalicilic, interzise la raft, în Franța

Paracetamolul, ibuprofenul și acidul acetilsalicilic, interzise la raft, în Franța

Franța interzice comercializarea la raft a trei dintre cele mai comune substanțe folosite în medicină. Este vorba despre paracetamol, ibuprofen și acid acetilsalicilic, care se vând de acum înainte doar de către un farmacist. Folosite în mod frecvent pentru a trata răcelile, durerile sau inflamațiile, aceste medicamente sunt periculoase dacă sunt supradozate, avertizează specialiștii din Hexagon.

Paracetamolul poate duce la afecțiuni grave ale ficatului, care pot merge până la transplant hepatic. Potrivit Agenției Naționale a Medicamentului de la Paris, folosirea în exces a paracetamolului este principala cauză a grefelor de ficat din Franța. De altfel, în curând, pe cutiile de paracetamol va exista un avertisment pentru riscurile pe care le prezintă pentru ficat.

În ceea ce privește ibuprofenul și acidul acetilsalicilic, acestea sunt suspectate că se află la originea unor complicații renale și infecțioase grave și sunt toxice asupra fătului, începând din a șasea lună de sarcină.

Ghidul folosirii paracetamolului ibuprofenului și acidului acetil-salicilic, recomandat de medicii francezi:

 

  • Se va folosi doza cea mai slabă, cât mai puțin timp cu putință
  • Se vor respecta doza maximă per priză, doza maximă zilnică, intervalul minim între prize și durata maximă a tratamentului recomandat (trei zile în caz de febră, cinci zile în caz de dureri).
  • Se va verifica prezența substanțelor în alte medicamente folosite pentru dureri, febră, alergii, simptome de răceală sau gripă.
  • Se vor avertiza segmentele de populație vulnerabile: cei cu o greutate mai mica de 50 kg, cei care suferă de insuficiență hepatica ușoară, insuficiență renală severă sau alcoolism cronic., femeile însărcinate.
  • Se vor evita antiinflamatoarele nesteroidiene în caz de varicelă

36 de medicamente pe bază de paracetamol și 46 de antiinflamatoare nesteroidiene comercializate în Franța sunt vizate de această măsură.

Franța a fost șocată în 2017 de cazul unei tinere de 22 de ani, găsită moartă la domiciliu. S-a stabilit că femeia a murit din cauza unei intoxicații hepatice acute, legate de folosirea paracetamolului.

Sursa