Într-un interviu exclusiv, cercetătorul enzimelor din alimentație Doctorul Edward Howell spune de ce el crede că:„Enzimele ar putea să fie factorul cheie în prevenirea bolii cronice şi în extinderea duratei de viață a omului.”
Doctorul Edward Howell s-a născut în Chicago în 1898. A făcut parte din staff-ul profesional al Lindlahr Sanitarium, unde a rămas timp de șase ani. În 1930, a fondat un centru privat pentru tratarea bolilor cronice prin metode fizice şi nutritive.
Până la retragerea sa în 1970, Doctorul Howell a fost ocupat cu practica privată trei zile pe săptămână. Parte din timpul său şi l-a dedicat diverselor tipuri de cercetare.
Doctorul Howell este primul cercetător care a recunoscut importanţa enzimelor în alimentație pentru nutriția omului. În acest interviu, Doctorul Howell spune: Ce sunt enzimele, ce fac ele în corpurile noastre, de ce el crede că o stare de carenţă a enzimelor accentuată exista în majoritatea oamenilor, ce crede el că poți face în această privință.
„Nici vitaminele, nici mineralele sau hormonii nu pot face nimic – fără enzime”
HEALTHVIEW: Ce sunt enzimele?
HOWELL: Enzimele sunt substanțe care fac viața posibilă. Ele sunt necesare pentru fiecare reacție chimică care are loc în corpul nostru. Fără enzime, nici o activitate nu ar avea loc. Nici vitaminele, nici mineralele sau hormonii nu pot face nimic – fără enzime.
Gândeşte-te în această privință astfel: Enzimele sunt „forța de muncă” care construiește corpul tău așa cum muncitorii din construcție sunt forța de muncă care îţi construiește casa. Poți avea toate materialele de construcție şi lemnul necesare, dar pentru a construi o casă ai nevoie de muncitori, care reprezintă elementul vital al vieții casei tale.
În mod similar, poți avea toate nutrimentele – vitamine, proteine, minerale etc. pentru corpul tău, dar încă ai nevoie de enzime – elementul vieții – pentru a menține corpul viu şi în stare bună.
HEALTHVIEW: Sunt enzimele atunci exact precum catalizatorii chimici care măresc viteza diferitelor reacții?
HOWELL: Nu. Enzimele sunt mult mai mult decât catalizatori.
Catalizatorii sunt doar substanțe inerte. Ei nu posedă nici una din energiile de viață pe care le găsim în enzime. De exemplu, enzimele emană un fel de radiație când lucrează. Acest lucru nu este specific catalizatorilor.
În plus, deși enzimele conțin proteine – şi câteva conțin vitamine – factorul de activitate enzimatică nu a fost niciodată sintetizat.
Mai mult, nu există combinație de proteine sau orice combinație de aminoacizi sau orice altă substanță care va da activitate enzimatică. Există proteine prezente în enzime. Totuși, ele servesc doar ca purtători ai factorilor de activitate enzimatică.
Așadar, putem spune că enzimele se compun din proteine purtătoare încărcate cu factori de energie așa cum o baterie este compusă din plăcuţe metalice încărcate cu energie electrică.
HEALTHVIEW: De unde au ajuns enzimele în corpurile noastre?
HOWELL: Se pare ca moștenim un anumit potențial de enzime la naștere.
Această provizie limitată de factori de activitate sau forță de viață trebuie sa ne ajungă pe toata durata vieții. Este exact asemeni cazului în care ai moștenit o anumită cantitate de bani. Daca mișcarea este cu totul într-un singur sens – totul cheltuială şi fără venit – vei rămâne fără bani.
La fel, cu cât consumi mai repede provizia ta de activitate enzimatică, cu atât mai repede vei rămâne fără aceasta. Experimentele la diferite universități au arătat că, indiferent de specii, cu cât este mai rapidă rata metabolică cu atât este mai scurtă durata de viață.
Dacă nu există interferenţe, trăieşti atâta timp cât corpul tău are factori de activitate enzimatică din care sa facă enzime. Când ajunge în punctul în care nu mai poți face anumite enzime, atunci viața ta se termină.
„Ori de cate ori un aliment este fiert la 100 de grade Celsius, enzimele în acesta sunt distruse total.”
HEALTHVIEW: Fac oamenii ceva ce provoacă pierderea proviziei lor limitate de enzime?
HOWELL: Da. Aproape fiecare persoană consumă o dietă ce include în principal alimente gătite. Țineți minte că ori de câte ori un aliment este fiert la 100 de grade Celsius, enzimele în acesta sunt distruse total.
Dacă enzimele ar exista în alimentația pe care o consumăm, acestea ar face ceva sau chiar o considerabilă parte din activitatea de digestie singure. Atunci când consumăm alimente gătite fără enzime corpul este forțat sa producă enzimele necesare pentru digestie. Acest lucru epuizează capacitatea limitată de enzime a corpului.
HEALTHVIEW: Cât de serioasă este presiunea cauzată asupra „băncii” noastre de enzime de către dietele constând cel mai mult în alimente gătite?
HOWELL: Cred că este una din cauzele cele mai importante ale îmbătrânirii premature şi ale morții timpurii. De asemenea cred că este cauza implicită a aproape oricărei boli degenerative.
Dacă corpul este suprasolicitat în a furniza multe enzime către salivă, sucul gastric, sucul pancreatic şi sucul intestinal, atunci trebuie sa reducă producția de enzime pentru alte scopuri.
Daca acest lucru se întâmplă, atunci cum poate corpul sa producă de asemenea destule enzime care sa ajungă la creier, inimă, rinichi, plămâni, mușchi şi alte organe şi țesuturi?
Acest „furt” de enzime din alte părți ale corpului pentru a întreține sistemul digestiv declanșează o competiție pentru enzime între diferitele sisteme de organe şi țesuturi ale corpului.
Dislocările metabolice rezultate pot fi cauza directa a cancerului, a bolii coronariene de inimă, a diabetului şi a multor alte boli cronice incurabile.
Această stare de carenţă accentuată de enzime există în marea majoritate a persoanelor având o dieta modernă fără enzime.
HEALTHVIEW: A apărut boala atunci când omul a început sa își gătească alimentele?
HOWELL: Acest lucru îl indică dovezile.
De exemplu, omul de Neanderthal cu 50.000 de ani în urmă a folosit focul mult în procesul său de gătire. A trăit în peșteri şi a mâncat în principal carne friptă de către focul continuu care încălzea peșterile. Aceste afirmații sunt documentate prin dovezi științifice în lucrările mele publicate şi nepublicate.
Din dovezi de fosilă, cunoaștem că omul de Neanderthal a suferit de artroza paralizantă complet instalată. E posibil ca omul de Neanderthal să fi avut de asemenea diabet sau cancer sau boală de rinichi şi așa mai departe. Cu toate acestea, nu vom ști niciodată deoarece toate țesuturile subțiri au dispărut fără urmă.
De fapt, un alt locuitor al peșterilor era ursul preistoric de peșteră. Această creatură îl proteja pe omul de Neanderthal de tigrul preistoric de peșteră care de asemenea vroia protecția peșterii pentru a evita vremea rece. Ursul preistoric de peșteră, conform paleontologilor, era un animal parțial domesticit şi cel mai probabil trăia din aceiași carne friptă pe care omul preistoric o manca.
Asemeni omului preistoric, ursul preistoric de peșteră a suferit de asemenea de artroză deformantă cronică.
HEALTHVIEW: Nu e posibil ca vremea rece şi nu mâncarea gătită să fi fost responsabilă de artroza omului de Neanderthal?
HOWELL: Nu, nu cred că vremea a avut mult de a face cu aceasta.
De exemplu, gândiți-vă la eschimosul primitiv. El a trăit într-un mediu la fel de rece ca cel al omului de Neanderthal. Şi totuși, eschimosul nu a suferit niciodată de artroză sau alte boli cronice.
Totuși, eschimosul consuma mari cantități de hrană crudă. Carnea pe care o mânca era doar puțin încălzită şi era crudă în centru. Așadar, eschimosul primea o cantitate mare de enzime din hrană la fiecare masă.
De fapt, cuvântul eschimos vine de la o expresie indiană care înseamnă, „El, care mănâncă crud”.
Apropo, nu exista tradiție a doctorilor printre eschimoși. Dar printre grupurile indienilor nord-americani, care mâncau hrana gătită în mod considerabil, doctorul avea o poziție remarcabilă în trib.
“Nivele scăzute de enzime se găsesc într-un număr de boli cronice.”
HEALTHVIEW: Ce dovezi există că oamenii suferă de o carenţă a enzimelor în hrană?
HOWELL: Există atât de multe dovezi că pot doar să rezum pe scurt o mică parte din ele. De-a lungul ultimilor 40 de ani am adunat mii de documente științifice pentru a-mi documenta teoriile.
Ca să începem cu începutul, fiinţele umane au cele mai mici nivele de enzime necesare digestiei amidonului în sângele lor dintre toate creaturile. De asemenea avem cel mai mare nivel al acestor enzime în urină, însemnând că acestea sunt folosite mult mai rapid.
Există o altă dovadă că aceste nivele scăzute de enzime nu se datorează unei particularităţi a speciei noastre. În schimb, ele se datorează marilor cantităţi de amidon gătit pe care le consumăm.
De asemenea, ştim că nivele de enzime scăzute sunt găsite într-un număr de afecţiuni cronice, precum alergiile, boli de piele, şi chiar boli serioase precum diabetul şi cancerul.
În plus, dovezi incriminatoare indică faptul că dietele bazate pe alimente gătite, fără enzime, contribuie la o supra mărire a glandei pituitare, care reglează celelalte glande. Mai mult decât atât, există cercetare care arată că aproape 100% dintre oamenii peste 50 de ani care mor din cauze accidentale au fost găsiţi având glande pituitare defecte.
Apoi, cred că lipsa de enzime din alimentaţie este cauza maturizării exagerate a copiilor şi adolescenţilor din ziua de azi. Este de asemenea o cauză importantă a supraponderalităţii (grăsimii) la mulţi copii şi adulţi.
Multe experimente pe animale au arătat că dietele lipsite de enzime produc o mult mai rapidă maturizare decât cea normală. Animalele ale căror diete sunt gătite au de asemenea o greutate mai mare decât omoloagele sale având diete crude.
O altă dovadă relaţionată este aceea ce fermierii folosesc cartofi gătiţi pentru a îngrăşa porcii pentru piaţă. Ei au aflat că porcii se îngraşă mai rapid cu cartofi gătiţi şi într-un mod mai economic decât cei hrăniţi cu cartofi cruzi.
Această dovadă arată marea diferenţă între caloriile alimentelor gătite şi cele ale alimentelor crude. Într-adevăr, din munca mea într-un sanatoriu cu mulţi ani înainte, am aflat că era imposibil ca oamenii să se îngraşe cu alimente crude, indiferent de consumul caloric.
Apropo, alt efect asociat cu carenţa de enzime din alimentaţie este acela că mărimea creierului scade. În plus, glanda tiroidă se supramăreşte, chiar şi în prezenţa unei cantităţi suficiente de iod. Acest lucru a fost arătat la un număr de specii. Desigur, nu poţi dovedi acest lucru pe oameni. Dovada, cu toate acestea, este foarte sugestivă.
HEALTHVIEW: Ce altceva ne mai puteţi spune despre acest subiect?
HOWELL: Apoi, consider că pancreasul uman este împovărat cu producţia de enzime mult în exces faţă de oricare altă creatură vie având o dietă constând în alimente crude. De fapt, proporţional cu greutatea corpului, pancreasul uman este mai mult decât dublu în greutate decât cel al unei vaci.
Fiinţele umane consumă în principal alimente gătite în timp ce vacile consumă iarbă crudă.
Apoi, există dovada că şobolanii care consumă o dietă constând în alimente gătite au un pancreas aproximativ de două ori mai greu decât şobolanii care consumă o dietă constând în alimente crude.
Mai mult decât atât, dovezi arată că pancreasul uman este unul dintre cele mai grele din regatul animal, când ajustezi după greutatea totală a corpului.
Această supra-mărire a pancreasului e la fel de periculoasă – probabil chiar mai mult aşa – decât o supra-mărire a inimii, glandei tiroide etc. Superproducţia de enzime este o adaptare patologică la o dietă constând în alimente fără enzime.
Pancreasul nu este singura parte a corpului care supra-secretă enzime când dieta constă în alimente gătite. În plus există glandele salivare umane care produc enzime la un nivel niciodată întâlnit la animalele sălbatice care consumă alimentele lor fireşti.
De fapt, anumite animale care consumă o dietă constând în alimente crude nu au deloc enzime în saliva lor. Vaca şi oaia produc torente de salivă fără enzime în ea.
Câinii, de exemplu, de asemenea nu secretă enzime în saliva lor când consumă o dietă constând în alimente crude. Cu toate acestea, dacă începi să le dai alimente gătite conţinând amidon, glandele lor salivare vor începe să producă enzime necesare digestiei amidonului nu mai târziu de 10 zile.
În plus, există mai multe dovezi că enzimele în salivă reprezintă o situație patologică ci nu una normală. Ca să începem cu începutul, enzimele salivare nu pot digera amidonul crud. Acest lucru l-am demonstrat în laborator.
Enzimele din salivă vor ataca o bucată de amidon numai când aceasta este gătită. Aşadar, vedem că organismul va canaliza puţin din capacitatea sa limitată de producţie a enzimelor în salivă numai dacă este nevoit.
Apropo, există puţină cercetare interesantă pe animale pe care am făcut-o în propriul laborator cu câţiva ani în urmă. Dacă doriţi, pot să o explic acum pentru cititorii dumneavoastră.
HEALTHVIEW: Da, vă rog explicaţi.
HOWELL: Am hrănit un grup de şobolani cu o dietă constând în alimente gătite şi un grup cu o dietă constând în alimente crude şi i-am lăsat să trăiască întreaga lor perioadă de viaţă pentru a vedea care grup va trai mai mult.
Primul grup a primit o combinaţie de carne crudă şi diverse legume crude şi grâne. Al doilea grup aceleaşi alimente fierte şi deci fără enzime. Am ţinut aceşti şobolani până ce au murit, perioadă ce a durat aproximativ trei ani.
Când experimentul s-a încheiat, rezultatele m-au surprins. S-a dovedit că nu exista o mare diferenţă între perioadele de viaţă ale celor două grupuri. Mai târziu am descoperit motivul.
S-a dovedit că şobolanii având o dietă constând în alimente gătite încă primeau enzime, dar dintr-o sursă neaşteptată. Ei îşi mâncaseră propriile fecale, care conţineau enzimele excretate din propriile organisme.
Toate fecalele, incluzând acelea ale fiinţelor umane, conţin enzimele pe care organismul le-a folosit. Şobolanii mei reciclaseră propriile lor enzime pentru a le folosi din nou. Şi de aceea au trăit la fel de mult ca şobolanii având o dietă constând în alimente crude.
Apropo, obiceiul de a mânca fecale este aproape universal printre animalele de laborator din ziua de astăzi. Deşi aceste animale primesc diete „ştiinţifice” conţinând toate vitaminele şi mineralele cunoscute, animalele în mod instinctiv ştiu că au nevoie de enzime. Datorită acestui lucru, ele îşi mănâncă propriile fecale.
De fapt, animalele având aceste diete ştiinţifice dezvoltă majoritatea bolilor cronice degenerative ale omului dacă li se permite să îşi trăiască întreaga perioadă de viaţă. Acest lucru arată că vitaminele şi mineralele singure nu sunt suficiente pentru sănătate.
“În timpul postului, enzimele corpului sunt libere să lucreze la repararea şi înlăturarea ţesuturilor bolnave.”
HEALTHVIEW: Cum ştiţi că oamenii vor beneficia în urma consumului adiţional de enzime?
HOWELL: Pentru mine cea mai impresionantă dovadă că oamenii au nevoie de enzime este cea ce se întâmplă ca rezultat al unui post terapeutic. Precum ştiţi, am petrecut câţiva ani într-un sanatoriu lucrând cu pacienţi prin diferite tipuri de post.
Când o persoană posteşte există o imediată oprire a producţiei de enzime digestive. Enzimele din salivă, sucul gastric şi sucul pancreatic se micşorează şi devin rare. În timpul postului, enzimele corpului sunt libere să lucreze la repararea şi înlăturarea ţesuturilor bolnave.
Oamenii civilizaţi consumă cantităţi atât de mari de alimente gătite că sistemele lor de enzime sunt păstrate ocupate cu digerarea hranei. Ca rezultat, organismul duce lipsă de enzimele necesare pentru a menţine ţesuturile sănătoase.
Majoritatea oamenilor care postesc trec printr-un proces numit criză de vindecare. Pacienţii pot să aibă greaţă, să vomite şi să aibă ameţeală. Ceea ce se întâmplă de fapt este că enzimele lucrează să schimbe structura nesănătoasă a organismului. Enzimele atacă ţesuturile patologice şi descompun substanţele nedigerate şi neprocesate; şi acestea apoi ajung să fie debarasate prin intestine, prin vomitat, sau prin piele.
HEALTHVIEW: Când oamenii primesc enzime din hrană, nu sunt acestea distruse de către acidul din stomac şi deci ajung să aibă puţină valoare sau deloc?
HOWELL: Nu e adevărat. Chiar dacă majoritatea nutriţioniştilor pretind că enzimele din hrană sunt distruse în stomac, ei omit două adevăruri importante.
Mai întâi, când consumi hrana, secreţia acidă este minimă pentru cel puţin treizeci de minute. Pe măsură ce hrana trece prin partea de jos a esofagului cade în partea de sus a stomacului. Aceasta este denumită secţiunea cardiacă, dat fiind că este mai aproape de inimă.
Restul stomacului rămâne plat şi închis în timp ce secţiunea cardiacă se deschide pentru a găzdui hrana. În perioada în care hrana stă în secțiunea superioară puţin acid sau enzime sunt secretate de către organism. Enzimele din hrana însăşi se mişcă din loc în loc digerând hrana. Cu cât mai mult din această auto-digestie are loc, cu atât mai puţină muncă trebuie să desfăşoare mai târziu organismul.
Când această perioadă între 30 şi 45 de minute este terminată, secţiunea inferioară a stomacului se deschide şi corpul începe să secrete acid şi enzime. Chiar şi în acest moment, enzimele din hrană nu sunt dezactivate până când nivelul de acid devine prohibitiv. Vedeţi dumneavoastră, enzimele din hrană pot tolera mediile chimice de mai multe ori acide decât neutre.
HEALTHVIEW: Au animalele şi ele o secţiune specială a stomacului unde hrana se auto-digeră?
HOWELL: În mod indiscutabil. De fapt, anumite creaturi au ceea ce eu numesc un stomac special pentru hrana cu enzime.
Există pliurile din zona obrajilor la maimuţe sau rozătoare, guşa multor specii de păsări, şi primul stomac al balenelor, delfinilor şi delfinilor bruni.
Când păsările, de exemplu, înghit seminţe sau grâne, aceste grâne stau în guşă pentru 8 până la 12 ore. În timp ce stau, ele absorb umezeală, se umflă şi încep să germineze. În timpul germinării, enzimele sunt formate şi ele realizează digestia seminţelor şi grânelor.
Balenele, delfinii şi delfinii bruni, au un prim stomac care nu secretă enzime. Balenele, de exemplu, înghit mari cantităţi de hrană fără să o mestece. Hrana pur şi simplu se descompune şi digeră singură. În carnea peştelui sau a altei vieţi marine pe care balena o mănâncă există o enzimă, numită catepsină, care descompune peştele odată ce acesta a murit. De fapt, această enzimă este prezentă în aproape toate creaturile.
După ce captura balenei s-a lichefiat trece printr-o mică gaură în al doilea stomac al balenei.
Îi lasă perplecşi pe oamenii de ştiinţă cum captura balenei poate să treacă prin acea mică gaură în cel de-al doilea stomac. Ei nu au habar că auto-digestia a fost la lucru.
“Legumele şi fructele nu sunt surse concentrate de enzime.”
HEALTHVIEW: Majoritatea – dacă nu toţi dintre noi, consumăm multe alimente gătite în fiecare zi. Putem noi compensa această pierdere de enzime consumând alimente crude pe lângă acestea?
HOWELL: Nu. Alimentele gătite cauzează o atât de mare secătuire a rezervei noastre de enzime că nu o poţi compensa mâncând alimente crude.
Ca adaos, legumele şi fructele nu sunt surse concentrate de enzime. Când are loc coacerea, enzimele sunt prezente datorită procesului de coacere. Cu toate acestea, odată ce procesul de coacere s-a terminat unele dintre enzime pleacă şi se întorc în tulpină şi seminţe.
De exemplu, când companiile vor să obţină enzime din papaia, un fruct tropical, acestea folosesc sucul unui papaia necopt. Papaia copt nu conţine o mare concentraţie de enzime.
HEALTHVIEW: Există anumite alimente în mod special bogate în enzime?
HOWELL: Bananele, fructele de avocado şi mango sunt surse bune. În general alimentele având un conţinut mai mare de calorii sunt mai bogate în enzime.
HEALTHVIEW: Recomandaţi toate alimentele crude ca surse de enzime?
HOWELL: Nu. Există anumite alimente, seminţele şi nucile, care conţin ceea ce se numesc inhibitori de enzime.
Aceşti inhibitori de enzime sunt prezenţi pentru protecţia seminţei. Natura nu vrea ca sămânţa să germineze prematur şi să îşi piardă viaţa. Vrea să fie sigură că sămânţa este prezentă în sol cu suficientă umezeală pentru a creşte şi a continua specia.
Aşadar, când consumi seminţe crude sau nuci crude, înghiţi inhibitori de enzime care vor neutraliza câteva din enzimele pe care organismul tău le produce. De fapt, consumarea alimentelor cu inhibitori de enzime cauzează o inflamare a pancreasului.
Toate nucile şi seminţele conţin aceşti inhibitori. Arahidele crude, de exemplu, conţin în mod special o cantitate mare. Germenele de grâu crud este de asemenea unul dintre cei mai răi agresori. În plus, toate tipurile de mazăre, fasole şi linte conţin câţiva inhibitori.
Cartofii. care sunt seminţe, au inhibitori de enzime. În ouă, care sunt de asemenea seminţe, inhibitorul este conţinut în special în albuş.
Ca o regulă generală, inhibitorii de enzime sunt ţinuţi captivi în porţiunile de sămânţă ale alimentului. Inhibitorii nu sunt prezenţi în porţiunile cărnoase ale fructelor sau în frunzele şi tulpinile legumelor.
Există două căi de a distruge inhibitorii de enzime. Prima este gătitul, totuşi, aceasta distruge şi enzimele. A doua cale, care este preferabilă, este înmugurirea. Aceasta distruge inhibitorii de enzime şi de asemenea creşte conţinutul de enzime de la un factor de 3 la 6.
Anumite alimente, precum soia, trebuie să fie în mod special bine încălzite pentru a distruge inhibitorii. De exemplu, multe din făinurile şi pulberile de soia de pe piaţă nu au fost încălzite destul pentru a distruge inhibitorii.
Există o altă cale de a neutraliza inhibitorii de enzime, dar vom ajunge la ea în câteva momente.
HEALTHVIEW: Aţi spus că nu este posibil să opreşti secătuirea de enzime provocată de alimentele gătite doar prin consumarea altor alimente crude. Ce pot face atunci oamenii?
HOWELL: Singura soluţie este să cumpere capsule cu enzime concentrate din plante.
Capsulele ar trebui să fie deschise şi presărate pe mâncare sau mestecate la masă. Astfel, enzimele pot merge să acţioneze imediat. Apropo, luarea de extra enzime este a treia cale de a neutraliza inhibitorii de enzime în seminţele şi nucile neînmugurite.
Enzimele concentrate din plante sau enzimele ciupercă sunt mai bune pentru predigestia hranei decât tabletele cu enzime pancreatice. Asta deoarece enzimele din plante pot lucra în aciditatea stomacului, în timp ce enzimele pancreatice lucrează cel mai bine numai în alcalinitatea intestinului subţire.
Dacă tableta de enzime are un înveliş enteric, atunci nu este potrivită, deoarce se va elibera numai după ce a trecut în stomac. În acel moment este prea târziu pentru predigestia hranei. Organismul şi-a folosit deja propriile enzime pentru a digera hrana.
“Vedem că dietele fără enzime duc la reducerea cu 30 la sută a perioadei de viaţă la animale.”
HEALTHVIEW: Vor beneficia oamenii din luarea enzimelor, chiar dacă nu au probleme cu digestia sau dacă mănâncă în special alimente crude?
HOWELL: Probabil că vor beneficia. Organismele noastre folosesc enzimele în atâtea moduri că merită să îţi menţii banca de enzime, indiferent de ceea ce mănânci.
De exemplu, enzimele sunt folosite mai rapid în timpul anumitor boli, în timpul unei vremi extrem de calde sau reci, şi în timpul unui exerciţiu extenuant.
De asemenea, ţine minte că orice enzime care sunt luate nu sunt irosite deoarece ele se adaugă la rezerva de enzime a organismului tău.
În plus, pe măsură ce trecem de floarea vârstei, cantitatea de enzime din organismele noastre şi cea excretată în transpiraţia şi urina noastră continuă să scadă până ce murim. De fapt, nivelele scăzute de enzime sunt asociate cu vârsta înaintată şi boala cronică.
Până acum, nu există multe dovezi solide că luarea de enzime suplimentare va extinde durata de viaţă. Oricum, ştim într-adevăr că şobolanii de laborator care consumă destule alimente crude vor trăi aproximativ trei ani. Şobolanii care consumă alimente fără enzime vor trăi numai doi ani. Astfel, vedem că dietele fără enzime cauzează o reducere cu 30 % a duratei de viaţă.
Dacă acest lucru rămâne adevăr pentru fiinţele umane, ar putea însemna că oamenii ar putea să-şi extindă durata de viaţă cu 20 sau mai mulţi ani – doar prin menţinerea nivelelor potrivite de enzime.
Mai multe despre Dr Howell
Dr Howell a fost un pionier în domeniul său. El a fost primul cercetător care a recunoscut şi conturat importanţa enzimelor în alimentaţie pentru nutriţia fiinţelor umane. El a scris Rolul enzimelor din alimentaţie în digestie şi metabolism în 1946. I-a luat mai mult de 20 de ani pentru a termina Nutriţia enzimei, care este o versiune prescurtată. Lucrarea originală are aproximativ 700 de pagini şi circa 160.000 de cuvinte şi conţine 695 materiale de referinţă la literatura ştiinţifică a lumii precum şi 47 de tabele. Conţine materialul de referinţă şi materialele sursă privind teoriile doctorului Howell legate de enzime, pe care el l-a numit Conceptul de enzimă în alimentaţie. Cartea analizează literatura ştiinţifică în 1973.
Citeste si:
