De multe ori, în viață, persoanele care obțin cele mai numerose succese, sunt tocmai acelea care, pe băncile școlii, înregistrau rezultate mediocre sau izbuteau, cu chiu cu vai, să treacă anul.
Care să fie oare secretul acestor personaje ce par să pășească în viață șovăielnic și fără prea multe șanse de reușită, răsturnând însă ulterior, toate pronosticurile nefavorabile, pentru a se demonstra învingători la mai toate provocările ce le ies în cale?
De unde izvorăște acel șuvoi de energie constructivă care le transformă viața și ce anume îi ajută să depășească obstacol după obstacol și să evite eșecurile în ultima clipă, ca și cum ar deține o formulă magică, ce-i scoate din necaz, atunci când pare că nu mai au nici cea mai mică șansă să răzbească la liman?
Ne-am obișnuit să privim carnetul de note al elevului, ca pe un fel de oglindă a ceea ce ar putea realiza el într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.
Este bine știut că cele mai prestigioase universități ale lumii își deschid cu drag porțile pentru elevii cărora, carnetul cu note mari le netezește calea, în timp ce tinerii cu rezultate mediocre sunt siliți să apuce un alt drum – cel al experienței de viață.
Poate că tocmai de aici începe să se contureze schema unei sofisticate urzeli a destinului, în care mediocrul dezvoltă abilități specifice pentru „a se descurca”, în timp ce elevul sclipitor se pierde în hățișurile neprevăzutului, ale situațiilor ieșite din canoanele scolastice, a căror rezolvare se învață pe de rost.
Este și aceasta un fel de demonstrație a faptului că jungla și capcanele sale, nu se limitează la teritoriile neîmblânzite, ci îmbracă forme de o complicată arhitectură, în ambientul marilor așezări omenești.
Asemenea viețuitoarelor care reușesc să supraviețuiască o perioadă cât mai îndelungată, grație instinctelor și tertipurilor adoptate pentru a obține apă, hrană sau un adăpost mai bun, elevul mediocru învață rapid, că nu nota din catalog reprezintă sarea și piperul vieții de școlar, ci alte oportunități și situații, cărora nu ezită să le țină piept.
Acesta este începutul unei veritabile filozofii de viață, mai mult sau mai puțin conștientizate, care-și pune amprenta pe deciziile și proiectele sale de viitor.
Eșecurile sunt pentru el, lecții din care învață să evite nisipurile mișcătoare, iar criticile devin oportunități de a-și perfecționa strategiile – mediocrul nu zăbovește prea mult asupra situațiilor stânjenitoare și nu-și irosește energia reflectând îndelung la cât de ridicol s-a comportat uneori, ci caută neîncetat IEŞIREA.
Iată de ce, el izbutește deseori, să vadă „luminița de la capătul tunelului”, mai iute decât alții, adjudecându-și premii pe care părea destinat să le privească doar de la distanță.
Capacitatea sa de adaptare, de reinventare a unor soluții, de rezistență la presiuni și chiar la a fi luat peste picior de cei din jur, îl transformă, de-a lungul timpului, într-un învingător.
„Succesul reprezintă o consecință a abilității de a depăși eșec după eșec, fără a-ți pierde entuziasmul”, spunea cândva, Winston Churchill și poate că aceasta este chiar formula magică al carui înțeles profund, este pătruns de mulți din cei ce nu obțin nota zece la școală.
Așa se explică probabil, cum se face că personalități de seamă, precum Bill Gates, Steve Jobs sau Richard Branson, care nu erau tocmai sclipitori pe băncile școlii, au reușit să-și scrie singuri regulile jocului, asumându-și riscuri și spărgând tiparele unor standarde impuse de societate.
Socotind după rezultatele lor impresionante, poate că ar fi timpul ca în școli să se introducă o materie nouă – cea care ne învață că eșecul poate fi uneori constructiv, așa după cum succesul ascunde deseori, potențiale distructive.
Iar dacă școlile nu vor sau nu pot să propună spre studiu o astfel de materie, atunci să nu uităm că de fapt, putem să ne-o predăm și singuri, mai cu seamă după ce pășim dincolo de porțile lor – până la urmă, era chiar Albert Einstein cel ce susținea că intelectualii rezolvă problemele, în timp ce geniile le evită, nu-i așa?
