7 secrete pe care companiile aeriene nu vor să le afli

Avionul este cel mai sigur mijloc de transport, spun statisticile. Companiile aeriene s-au dezvoltat foarte mult în ultimii douăzeci de ani, iar zborul cu avionul a devenit tot mai accesibil. Zburăm des cu avionul, dar câte știm, de fapt, despre industria aeronautică? Iată câteva secrete pe care companiile aeriene nu vor să le aflăm.

Măștile de oxigen funcționează doar 15 minute

În cazul în care cabina se depresurizează, măștile de oxigen coboară din compartimentul lor, pentru a ne ajuta să respirăm. Totuși, multă lume nu știe că rezerva de oxigen este limitată și ajunge doar pentru 15 minute. Nu vă panicați, însă! În cele mai multe cazuri, acest timp este suficient pentru ca pilotul să coboare avionul la o altitudine la care se poate respira.

Unor avioane le lipsesc șuruburi

Ți s-a întâmplat vreodată să ai scaunul lângă aripă și să observi că de pe ea lipsesc niște șuruburi? Nu-ți face griji, nu ești singurul care a constatat asta. Un avion poate avea peste două milioane de dispozitive de fixare și șuruburi. Atunci când aeronava intră în service pentru mentenanță sau reparații, sunt șanse foarte mari ca muncitorii să mai piardă din ele.

De exemplu, în 2011, un avion Air France care a ieșit din service în Xiamen, China, a zburat timp de cinci zile cu 30 de șuruburi lipsă pe o aripă. Avionul a călătorit la Paris, apoi la Boston, unde mecanicii au descoperit problema.

Un alt caz s-a petrecut în 2009, când un Boeing 737 al companiei US Airways a fost nevoit să aterizeze de urgență pentru că închiderea etanșă a cabinei începea să cedeze. Ulterior, s-a descoperit că muncitorii de la service-ul din El Salvador montaseră invers un element esențial al ușii.

Avioanele sunt adesea lovite de fulger

Oricine s-a gândit măcar o dată cum ar fi ca avionul în care se află să fie lovit de fulger. Ei bine, acest lucru se întâmplă destul de frecvent. Deși fulgerele sunt foarte periculoase, trebuie să știi că avioanele sunt proiectate în așa fel încât să suporte o astfel de lovitură.

În 1962, un avion Boeing 707 aparținând companiei aeriene Pan American a fost lovit de fulger, iar rezervorul de combustibil a explodat. În urma exploziei, toți pasagerii au decedat. Acest incident a dus la înăsprirea reglementărilor, iar acum rezervoarele și sistemele electronice ale avioanelor sunt proiectate pentru a rezista la fulger.

Distanța dintre scaune e tot mai mică

Dacă ai simțit că e din ce în ce mai greu să încapi în scaunul din avion, să știi că nu e o iluzie. Din anii ’70 și până acum, distanța dintre rândurile de scaune a scăzut de la 88 cm la 78 cm. Mai mult, lățimea scaunelor a scăzut și ea, de la 46 cm la 41 cm. Acest lucru le permite companiilor aeriene să monteze mai multe locuri într-un avion și să-și mărească profitul în consecință.

Păturile și pernele nu sunt spălate prea des

Majoritatea companiilor aeriene nu curăță păturile și pernele după fiecare utilizare. Frecvența spălării lor depinde de compania aeriană. Unele o fac mai des, altele o dată la 5 zile, precum US Airways.

Oamenii fură vestele de salvare

Potrivit statisticilor, cel mai des furat obiect din avion este vesta de salvare. Deși membrii echipajului verifică prezența vestelor de salvare înaintea primului zbor din ziua respectivă, un avion face mai multe curse într-o singură zi. Așadar, pentru siguranță, te sfătuim să verifici personal dacă vesta de salvare se mai află sub scaun sau nu.

Piloții dorm uneori în timpul zborului

De când avioanele sunt dotate cu sistem de pilot automat, piloții mai să trag câte-un pui de somn în timpul zborurilor mai lungi. De cele mai multe ori, piloții introduc coordonatele destinației în sistemul autopilot, iar după ce avionul atinge altitudinea de croazieră, controlul uman nu mai este necesar.

Conform unui studiu recent, în timpul unui zbor obișnuit, piloții avioanelor Boeing 777 petrec doar șapte minute pilotând avionul manual, iar cei de Airbus petrec jumătate din acest timp. Așadar, nu e neobișnuit ca unul dintre piloți să tragă câte un pui de somn în timpul zborului.

Sursa